Treziti-va la Realitate ! Mesaj catre adolescenti - Tudor Chirila

Ar trebui să tolerăm homosexualitatea?

Cu cîteva zile-n urmă citisem un articol unde autoarea  menţiona ceva despre homosexuali, manifestîndu-şi o oarecare iritare, afirmînd, cică: de ce noi, moldovenii privim homosexualii ca pe nişte extratereştri?După cum bine ştiţi, membrii parlamentului au adoptat legea anti-discriminare, una din condiţiile impuse de membrii consiliului UE pentru a putea adera la această organizaţie de integrare economică internaţională.Întrebarea este: Ce atitudine ar trebui să avem noi faţă de homosexuali?Trebuie să acceptăm homosexualismul şi lesbianismul ca forme morale? Ca un trai şi atitudine sănătoasă?
Homosexualitatea nu este o problemă de ordin genetic, ci un mod de viaţă păcătos, un comportament dobîndit.Faptul că unele persoane au dereglări hormonale, nu poate fi un argument real care ar justifica un act sexual pervers.Kay Arthur, în cartea sa :"The  Truth About Sex" spunea:"Tu poţi pune un baieţel într-un mediu feminin,dar acesta nu va lăsa cromozonul Y care-l face băiat.El nu îşi va diminua nivelul de testosteroni.[...]Cînd copiii ajung în perioada puberităţii, nu contează mediul în care au crescut,hainele în care au fost imbrăcaţi,în ce gen au fost etichetaţi, vor suporta schimbările conform sexului."Cele mai frecvente cazuri în care persoanele practică homosexualitatea sunt:
-În urma decepţiei cauzate de patenerul de sex opus;
-În urma apariţiei sentimentelor puternice de ură şi aversiune, precum şi din dorinţa de a se răzbuna;
-În urma agresiunii la care a fost supusă de partenerul de sex opus;
-în urma depresiilor de ordin sexual sau social care le-au suportat indivizii în cauză, în adolescenţă, ect.
Atît actul homosexual cît şi dorinţa homosexuală denaturează complet menirea relaţiilor sexuale în care indivizii îşi necinstesc trupurile.Conform standardelor lui Dumnezeu această practică este socotită scîrboasă (Romani 1:27), iar  în Vechiul Testament se menţionează că oamenii din poporul lui Dumnezeu ce săvîrşeau această imoralitate, erau pedepsiţi cu moartea.De aici vedem clar cît de gravă şi dezgustătoare este această orientare.Dumnezeu vorbeşte extrem de clar despre menirea bărbatului şi a femeiei, accentuînd practicile vrednice de dispreţ.El a creiat bărbatul şi femeia destul de destinctivi în gîndire, în manifestări,aspectul exterior cît şi în modul de funcţionare a organizmului ca în cadrul căsătoriei ,aceştia să devină "un singur trup".Atunci cînd merge vorba de beţie,curvie, abuz de droguri, manifestarea homosexuală nu poate fi minimalizată pentru că denotă aceeaşi indiferenţă şi degradarea rasei umane...
Atitudinea pe care o avem faţă de orice lucru, ne decide destinul, de aceea consider că un adevăr atît de grav, nu trebuie evitat,căci aduce cu sine inevitabil, consecinţe monstruoase.

Plouă

Când ploaia ridica aripile peste misteriosul culuar şi un joc al cerului se isca cu hazard, totul freamăta a viaţă.Acum totul e timp închis într-un episod blocat la capitolul 2.Am rupt o pagină din timp,dar tot mai plouă.Plouă cu cristale obosind văzduhul,plouă cu imnuri reci,plouă cu glasuri veştede.Plouă în marea de urme, pe unica cărare care n-a fost betonată .Plouă şi totuşi mi-e dor de ploaie.Bezmetici, am ieşit toţi în câmp, aşteptând ca stropii să ne inunde sufletele robotizate.La orizont se văd mori subţiri şi albe ce se învârtesc permanent de parcă au prins o furtună de vânt.Zborul nu mai e incurabil, e mort.Zboruri moarte se îndreaptă spre cer a unor bucăţi stranii de fier..Şi totuşi plouă, ploaia se aşează posomorât peste natura care a suportat inchiziţia.Plouă peste unda se soare . Plouă, mai plouă, încă mai plouă....

Răzvrătirea cerului

S-a tras electricitate-n cer,
Dar cerul se împotriveşte
Şi îngeri cu inimile de fier
S-ascund acum prin peşteri.
Unii aleargă prin câmpii, târându-şi aripile ude
Frânturi de sticlă şi oglinzi se aştern pe urmele lor nude.
Mii de globuri în elan ,se aruncă-n atmosferă
Şi se lovesc ca-n porţelan şi apoi se înmormântează-n sferă.
Noaptea plină de cerneală,bate-n uşa sorţii
Şi cere luna osândită din ghearele absorbţiei .
Acelaş vis ce trece-amar,
 Lasă-n urma lui tăcere
Luând toiagul pribegiii iar,
Lăsând un cimitir cu largi mistere.

Trăiesc în "nu există"

Trăiesc în "nu există".
Fluturi de hârtie se-agită lângă foc.
Miroase a vise arse.
Un cer deasupra, sugrumat îşi cere drepturile de cetăţean.
Încet, pe furiş din carcera de dincolo se retrag florile
rând pe rând....
Râul îşi schimbă cursul apei spre lumea " nu există".
Abandonat şi greu discursul pe pagina-i de zi.
Prin fisuri, de dincolo străbat aripi de păsări
Grăbit le este zborul, grăbit le e destinul.
Şi copacii îşi întind rădăcinile pe sub ziduri
Verdele se retrage-n acuarelă, seva se zbate ca-n ghiarele morţii .
Păsările s-au dezis de văzduh,
Copacii de reveria infinitului,
Florile de aromă.
Dincolo de zid se aude un radiou care fredonează o melodie stupidă :" Împreună vom face lumea mai bună". Şşşş...să închidem obloanele să nu ne audă ceilalţi.

Apusul

E iunie.Un soare care arde insistent îşi înalţă nimbul de un galben miraculos de intens în orizontul blând, roşietic.Din culoarea mată şi indiferentă a cerului, aceasta se transformă într-o violentă aprindere,învăluind văzduhul într-o pulbere fantastică de lumină.Depărtările cerului sunt stropite de un sânge inocent şi plin de viaţă.Marea îşi vântură valurile , încercând să arunce pe mal culorile ce se dizolvă în uşoara adiere de vânt.În urma valurilor  ce se retrag graţios ca după o revoluţie triumfătoare,rămân oglinzi desfătate de aurul amurgului.Oraşul de pe celălalt mal, zace ca un cimitir părăsit în tihna măreaţă a văilor ce se ascund după umbre.Gentilii camarazi ai cerului aruncă libertatea aripilor în văzduh,intimidând timpul.Strigătele lor stridente plutesc la diferite înălţimi ,elogiind parcă marea.Cu o stranie viclenie şi iscusinţă se avântă-n valuri ,încercând să o vâneze. Apoi, ca nişte mici mori de vânt rămân cuprinşi de reveria spumei care se înalţă ca o damă pe tronu-i de fildeş.Nisipul lipsit de culoarea lui naturală, părea amestecat cu funingine.În stofa lui lipsită de evidenţă ,îşi arătau bogăţia şi şarmul, într-o expoziţie minunată, scoici de diferite mărimi.Totul părea un vis uimitor desprins dintr-un basm care se descoperea acum de sub filele prăfuite.

Verdict

În lumea în care nu mai eşti
Şi totu-i mort în clipe,
Castelul tainelor lumeşti
Se scurge-n stînci, de valuri risipite.

Un ochi de-azur te-a dat în urmărire
I-auzi cum paşii tăi de criminal,
Îţi urmăresc umbra fugară
Şi zîmbetul ţi-e de cristal
În murmurul scînteilor de primăvară.

Tandreţea viselor se varsă
Ca o fecioară pe rug arsă.
Ah, visele spînzurate-s, încîlcite-n ram,
Aşteaptă vîntul să le-arunce în cimitirul de wolfram.