De ce zbor clipele?

De ce zbor clipele?
Se scurg metafore deasupra lor.
Şi cerul îşi desface aripile,
Frîngîndu-şi aurora în tainicul său zbor.
Sihastră amintire,născută din adînc,
Pierdută-i ca fantasma în orizontul blînd.
Lacul poleit de aur
Timpul parcă a înmormîntat
Şi ca o lacrimă în suc de laur,
În orologiu doi prunci de fier se bat.

Inspiraţie de dincolo de ger.

Cuvintele mă-ngheaţă
Şi trupul mi-e rece şi parcă făr de viaţă.
Pereţii-s de hîrtie
Şi inima-i de plumb,
Afară-i reverie...


Oglinzile se strică
Şi calc ca pe hîrtie în cozile de sticlă.
Ceru-i ars de ger
Şi luna-i un mister,
Paloare muribundă de lumină,
Iar stelele se strîng ca oile la stînă.


Pribegesc viforii pe la fereastră
Ca în povestea lui Creangă o pasăre măiastră,
Îi las în lumea lor
Ca inspiraţia născută dintr-un desen multicolor.
Mă-ngheaţă din priviri,din marmoree visuri,
Iar gîndurile se pierd în tainice abisuri.


Furtuna se aprinde în vastul cîmp al nopţii,
Răscolind cuvintele în zbor,
Pe cînd un val de fluturi
Muşcă amar din flori,
Unde zac catarguri,suliţe şi scuturi
În cîmp unde se bat armatele de nori.

Codru

  Măreţ în lumina de soare, un castel verde se ridică spre nori.Mirosul misterului se simte din depărtări ca un miros de pagini a unui jurnal abia aşezat pe rafturile unui magazin.Copacii-strajeri, stafii îngîndurate, port visul veşnicii.În fiecare seară cînd cerul e încărcat de stele ţesute ca aurul în fine stofe domneşti, gloate de îngeri se coboară în nimbului verde şi cîntă din harfă,slobozind dulci simfonii presate cu vraja antichităţii.Şi basme-i şoptesc, încercînd să-l prindă în leagănul unui copil cu obrajii îmbujoraţi şi cu somnul sub pernă.Şi peste noapte îi ţes zale argintii care se revarsă ca nestematele pe trupul unei zeiţe, spre zori fug ca umbrele să se ascundă-n vizuinile lor albe şi moi.Zorii cu armatele lor omnivore se avîntă ca hunii în inima Romei, spre haina cea verde a bătrînului stăpîn.Disperaţi muşcă din frunze,din iarbă, din florile cu parfumul lor suav., se scaldă-n izvorul din care viaţa obosită de ea însăşi ,bea apă , apoi disperate şi flămînde ... dispar odată cu liniştea dimineţii.Marele Codru îşi ridică creştetul sus şi-i zîmbeşte sferei ca un haiduc copleşit de candoarea luminii.Îşi scoate păsările încîlcite-n crengi şi le prinde cu aripile de libertate, le lasă spînzurate de cer,de văzduh, de marginile abisului născut din neant, apoi îşi scutură fluturii,cernînd ca în sită aurora Polului Nord...
Nu-i nimic altceva decît cununa de glorie a Creatorului ce se ridică frumos şi himeric pe tronul pămîntului.

Straniu

Veghez,cu glasul..., în tihnă.
Căutînd melodia fericirii,viaţa m-a obosit....
În timp ce umbrele se sărutau în serile nocturne din parc,luna se furişa după vechile tufe de trandafiri , cu petale de foi vechi,franţuzeşti, parfumate uşor.Cerul e acelaşi .Aceiaşi cortină neagră-albăstruie,acelaşi arbitru dintre realitate şi iluzie,acelaşi fantastic interludiu dintre mitul paradiziac şi obscuritatea infernului.
De mult timp alerg după ceva,alerg pe loc.
Dorinţa de a integra lumea şi standartele eternităţii e o utopie care trăieşte fără speranţe de viitor.Dorinţa mea de a găsi fericirea la frontiera dintre două lumi  e absurdă,puerilă şi în acelaşi timp fantastică.Ecoul chemării e veşted, se pierde în tainele muzicii,în notele ei profunde.Falsa analiza a cine sunt eu îşi întinde braţele deschise...mă cheamă să o îmbrăţişez.
 Nu vreau....
Merg pe un stîlp de lîngă stradă ,încercînd să-mi menţin echilibrul.Frunzele dansează foşnind în aurul tinereţii şi sar iritate,muşcate de dinţii roşietici ai soarelui.Pe stradă e linişte,dar în mine rîde un copil şi mă cheamă, întinzîndu-mi mîna, să intru ;îmi face semn cu mîna  întinsă, aşteaptă...Are ochi căprui ca ai mei , parul scurt.Îmi zîmbeşte ,îl las...
Vîntul îşi trece mîna uşor pe creştet ,cald şi plăcut.Continui să merg pe stîlpul alb de lîngă stradă; încerc să cred că nu trăiesc clipe, ci trăiesc în clipe ,iar  timpul e mort, îngropat în cimitirul de la plopi, bătut în ţinte , în cutia de scînduri cu 2,5 metri de pămînt deasupra lui.Maşina care l-a dus pînă la groapă , se întoarce....,iar oamenii rîd sarcastic.Stau flori din urmă, lăsate în praful ce odinioară se lipea de picioare în timp ce alergam cu gloata de copii la iaz, flori moarte ,aruncate de gloata de oameni.
Merge cineva pe drum pe o bicicletă ,mă salută, dar îl las neobservat...mă preocupă visele şi mersul pe stîlp.
Mă cheamă din nou acel copil, plîngînd ca un prostuţ că a rămas singur, deşi ştie că mai are încă pe cineva, plînge în hohote că a rămas desprins de tablou,plînge că culorile feericului curcubeu dăruite pentru viaţă stau acum mînjite pe haina lui.Disperat, încearcă să pună culorile la loc, dar lipseşte o culoare, o culoare ce mai devreme îi stîrnea entuziasm şi admiraţie, chiar şi după ce uneori era rănit.Nu ştia că soarta are de gînd să-i poarte noroc, de fapt nici nu ştie , ci spera doar.....deşi mereu e dominat de gîndul că nu mai are mult ...şi e gol,straniu şi răpit de lucruri pămînteşti.Nu mai suport acel plîns şi cobor de pe stîlp.Pe cer se zbat păsări în zborul liric al libertăţii.Dansul dramatic e genial,căci albul penelor întind expresia infinitului în văzduh.Strînsă într-o sferă de întuneric, desăvîrşirea va rămîne mereu un sîmbure,iar artistul care e sufletul va lovi în solitudinea filosofică ca cuvîntul ce strigă în taina necuvintelor.

O zi simplă din viaţa mea(pagină de jurnal).

Astăzi, 21 noiembrie 2011.
Dragă jurnalule, astăzi am avut o zi mai puţin  monotonă,dar foarte obositoare.
Ziua se începe cu îndeplinirea primului obiectiv-şcoala.Astăzi m-am trezit mai greu ,deoarece nu-mi respectasem norma orelor de somn.De ce?
Din propria-mi prostie,nici nu vreau sa-mi amintesc,căci mă irită faptul că am risipit o grămadă de timp preţios,care de altfel mă plîng că nu-l am.La şcoală nu a fost prea fain,nu m-a intrigat "specialul" pe care îl descopăr în fiecare zi.cîte un firicel...poate a fost şi din cauza că nu m-am simţit prea bine.
Uf,cred ca bioWi-Fi-ul s-a defectat.
După şcoală, m-am grăbit repede acasă să iau bucăţica de pîine cu miere pe care am lăsat-o la micul dejun.Şi culmea,a stat şi m-a aşteptat acolo! Vot,asta-i fericire! Să te gîndeşti  tot drumul la o bucăţică de pîine ,să-l întîlneşti pe fratele tău pe drum,să-l depăşeşti şi să ajungi prima acasă.După ce am mîncat ,am stat pe net, descărcînd piese ,video cu pantomime,versuri pentru  Carnavalul de Anul Nou.La una din piesele mele preferate  n-am găsit negativul,chiar şi după sferturi întregi de căutare.Chiar aşa funcţionează sistemul? cu replica...:"Ce doreşti?", "Păi,vreau..." , "Mai visează".Timpul mă presa fiindcă aveam de făcut teme,dar în acelaşi timp trebuia să alcătuiesc programul pt. repetiţie.
Ah,trebuia să menţionez că la ora 6:00 trebuia să fiu la şcoală  pentru repetiţii.Îmi mai rămăsese vreo 2 ore jumătate ca să-mi fac temele.Am început să mă alarmez.Ştii. aveam teme puţine şi foarte uşoare,mai ales că la unele mă pregătisem cu cîteva zile mai înainte; cu toate acestea senzaţia că degradez şi sunt  indiferentă se înrădăcinase adînc în inima mea.Mi-am dat seama că trebuie să trăieşti astfel încît să nu devii prizonier al ceea ce-ţi place  sau la ceea ce te impui,însă din păcate rişti să trăieşti superficial.În fine, azi nu vreau să filosofesc,căci sunt epuizată.La şcoală am venit doar 4 elevi.Ok, chiar nu mă supăr deloc, a fost bine, deşi nu am reuşit să facem prea multe.Am ales nişte piese .....aici nu-ţi dau detalii,va fi o surpriză.Afli tu în ziua carnavalului.
Am avut parte de o experienţă nouă, Extraordinară!
-Ştii ce am făcut?
Ei bine.., deci eu împreună cu o colegă care are o voce superbă şi un coleg ce cîntă aşa fain la chitară, o să lansăm o piesă .Adică o să debutăm cu ceva beton!Trebuie să-mi urezi "baftă"  чтоб не зглазить.:D
Trebuie să menţionez încă ceva interesant.Cineva mi-a oferit un măr (cică de la iepuri) şi am fost atît de egoistă încît nu l-am împărţit cu nimeni.Şi nici măcar nu m-a mustrat conştiinţa, se mai sălbăticeşte şi ea.
Am ajuns acasă cu un zîmbet pînă la urechi ; ce mi l-a declanşat liniştea şi natura, însoţită de o doză de fantezie.A fost aşaaa romantică plimbarea...Închipuiţi-vă noaptea,lună,măr şi notebook-ul care mi se părea că cîntăreşte cît un braţ de lemne.Cînd am ajuns acasă, toţi dormeau.Se poate aşa ceva?Cine doarme la ora asta.Acum în timp ce-ţi scriu...chiar mă duc ,din curiozitate să verific cît e ora.
Après cîteva secunde...
Am revenit, nu are rost să te salut cum o fac pe odnoklassniki sau facebook,deci era 9:5 min.Ce să-ţi mai spun..am mîncat după ce venisem...,acuşi îmi termin temele la l.română ,mai am la fizică doua probleme şi The End!
P.S. O,da şi sper să nu adorm ,căci vreau să citesc nişte articole care m-au captivat ieri ,în timp ce îi scriam nişte informaţii unei fete, la istorie.
Bun, ţi-am dat raportul ,acum îţi spun vise ciufulite....

Vis de poveste, vis de realitate

Cerul usucă urmele îngerilor ce căutau fericirea prin praful de ploaie.E timpul să rupem cortina şi să invadăm scena prin ritmul finuţ de dans.În rochia ei albă ,ea se apropie cu paşi melancolici ,îşi aruncă masca sub care se ascundea.E timpul de glorie, inima mea ce o păstram într-o cutie,prinse viaţă.Cu ochii cuminţi te privesc,ştiu că tu ascunzi universul basmelor.E timpul să rupem cortina,suntem vii prin dragoste.

Votul tău contează!