joi, 13 februarie 2014

Moralitate versus "principii" europene.

La început m-am bucurat când Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE în cadrul Summit-ului de la Vilnius, sperând că în sfârșit vom reuși să ieșim din prăpastia sărăciei în care suntem blocați de 20 de ani, dar acum realizez că semnând acest acord, R.Moldova poate fi afectată mai mult decât ne putem imagina, deoarece relativismul care devine un fenomen caracteristic acestei epoci, năvălește într-un ritm uimitor de alarmant în țările Uniunii Europene sau în general vorbind, în țările înalt dezvoltate din lume. Ceea ce era considerat moral înainte ( și mai este în unele țări ), astăzi se neagă în totalitate, iar bariera dintre bine și rău care era bine-cunoscută de bunicii și părinții noștri, în lume, mai cu seamă în așa numitele state progresiste, este îndelung discutată. În zilele noastre scopurile  individului dictează standardul său, care poate anula o parte din sancționarea juridică pentru că are o valoare relativă și, deci, poate fi considerat corect dintr-o anumită perspectivă.  Constituțiile unor țări au înlocuit Dumnezeul biblic cu " dumnezeul opțiunilor deschise."
   Jocurile Olimpice de la Soci au scos în evidență tendințele clar definite a unor state de a schimba lumea după noua ordine pe care nu o pot califica decât amorală. În cadrul paradei de defilare, nemții au purtat costume în culorile curcubeului, simbol al diversității orientării sexuale. Cu ocazia aceleiași olimpiade mai multe companii media și-au schimbat logo-urile tradiționale, introducând culorile curcubeului, gest de protest pentru Rusia care a interzis paradele LGBT(lesbiene, gay, bisexuali și transgen). Printre acestea pot menționa televiziunea britanică Channel 4, cotidianul britanic The Guardian și compania Google. Televiziunile britanice E4, More4 și 4Seven au difuzat un spot numit "Gay Mountain" cu un mesaj de încurajare a atleților gay. Actualmente cunosc 21 de țări care acceptă căsătoriile între homosexuali dintre care 12 țări sunt membre UE. În partea vestică a continentului european sunt înregistrate mai mult de  30 de tipuri de căsnicii netradiționale, conform unui documentar rusesc.
 Cu toate că se protestează vehement împotriva adoptării acestei legi, pentru a fi ratificat Acordul de Asociere, R.M care nu se poate impune cu starea sa economică, va fi pur și simplu nevoită să accepte "principiile" Uniunii Europene.
De asemenea, unele politici europene încearcă să legalizeze incestul, numindu-l deschis o " indentificare de gen", pe primul loc clasificându-se Scandinavia. Mulți deputați din țările europene promovează legalizarea incestului prin toate metodele posibile. În Norvegia și Islanda incestul este pe punctul de a fi oficializat. În Olanda există un partid politic care luptă pentru legalizarea pedofiliei. În multe grădinițe europene copiilor li se spun povești cu prinți care se îndrăgostesc de prinți sau prințese care visează să se căsătorească cu regina. În unele țări protejarea drepturilor omului a devenit o manie, astfel prin intermediul unor agenții  responsabile de asigurarea protecției tineretului se despart familii la o simplă reclamație a copilului că a fost agresat. O astfel de agenție care face abuz de putere și a căror practici sunt lipsite de control administrativ este  agenția germană Jugendamt, care a atras multe critici externe.
Mai mult,  în unele țări europene se pune adesea problema interdicției semnelor religioase în sfera publică. Această decizie, fiind justificată prin dorința de a-și păstra valorile tradiționale care sunt amenințate de valuri de migrație a minoritățior de altă religie, cum ar fi cazul Franței, care manifestă o puternică tendință de laicizare din cauza numărului mare de musulmani emigranți. Legea franceză interzice purtarea simbolurilor sau unei ținute care să reflecte apartenența la o religie.
   Deși accept ideea  precum că statul nu ar trebui să se pronuțe în favoarea unei ideologii, căci ce este a Cezarului , trebuie de dat Cezarului și ce este a lui Dumnezeu, trebuie să-i dăm lui Dumnezeu, totuși aceste măsuri sunt o încălcare a dreptului de conștiință. Ți-e frică să vorbești cu o persoană pe stradă  sau un coleg de clasă despre convingerile tale religioase ca să nu fii amendat sau privat de libertate. În Suedia în 2005, pastorul Ake Green a fost arestat de către autorități pentru că a predicat pe baza exemplelor din Biblie că homosexualismul e păcat. Un asemenea caz a avut loc și în Marea Britanie.  În Spania un grup media a fost amendat pentru că a făcut publicitate în favoarea căsătoriilor tradiționale.( Mai multe date despre astfel de incidente a publicat revista australiană  Finacial Review)Timpurile ne aduc în pragul unui "comunism democratic"care,  nu doar că ne atacă spiritual, ci și la nivel de cod genetic, prostind specia umană.
  Întrebarea mea este: E în stare Republica Moldova să facă față  imoralității din exterior?