Ne aflăm permanent in căutare la ceva,acel ceva ce ne-ar perminte să acaparăm spaţiul infinitului, deşi conştienţi că nu-l vom coloniza niciodată.Sufletul tînjeşte mereu după o realitate mult mai clară,mai distinctă şi se revoltă,căutînd in beznă, ideea unui adevăr absolut.Aflaţi mereu in contradicţie cu sinele,se simte ameninţat de o moarte spirituală,de un război inspăimîntător.Devenim marionete ale destinului nu prin faptul că ne aflăm sub stapînirea altor indivizi(oamenii),ci pentru că am pierdut natura internă a sufletului.Interiorul nu mai deţine macrocosmul,ci rămîne doar săpîn al vidului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu