Măreţ în lumina de soare, un castel verde se ridică spre nori.Mirosul misterului se simte din depărtări ca un miros de pagini a unui jurnal abia aşezat pe rafturile unui magazin.Copacii-strajeri, stafii îngîndurate, port visul veşnicii.În fiecare seară cînd cerul e încărcat de stele ţesute ca aurul în fine stofe domneşti, gloate de îngeri se coboară în nimbului verde şi cîntă din harfă,slobozind dulci simfonii presate cu vraja antichităţii.Şi basme-i şoptesc, încercînd să-l prindă în leagănul unui copil cu obrajii îmbujoraţi şi cu somnul sub pernă.Şi peste noapte îi ţes zale argintii care se revarsă ca nestematele pe trupul unei zeiţe, spre zori fug ca umbrele să se ascundă-n vizuinile lor albe şi moi.Zorii cu armatele lor omnivore se avîntă ca hunii în inima Romei, spre haina cea verde a bătrînului stăpîn.Disperaţi muşcă din frunze,din iarbă, din florile cu parfumul lor suav., se scaldă-n izvorul din care viaţa obosită de ea însăşi ,bea apă , apoi disperate şi flămînde ... dispar odată cu liniştea dimineţii.Marele Codru îşi ridică creştetul sus şi-i zîmbeşte sferei ca un haiduc copleşit de candoarea luminii.Îşi scoate păsările încîlcite-n crengi şi le prinde cu aripile de libertate, le lasă spînzurate de cer,de văzduh, de marginile abisului născut din neant, apoi îşi scutură fluturii,cernînd ca în sită aurora Polului Nord...
Nu-i nimic altceva decît cununa de glorie a Creatorului ce se ridică frumos şi himeric pe tronul pămîntului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu