Eterna Pace.

Au trecut 20 de ani, 20 de ani  de la conflictul dintre Republica Moldova şi Transnistria, 20 de ani în care evenimentul pare că a prins praf, a prins uitare, 20 de ani au încercat să ne spună că Transnistria nu e a noastră, ci e a ruşilor, 20 de ani ne-au furat din timp şi istorie,din istoria pe care trebuia să o creăm în comun.Un popor trebuie sa dăinuie sub aspectul divin al eternităţii,aşa cum sunt mădularile lui Hristos.Pentru ce dar lăsăm pradă duşmanilor ceea ce avem în noi mai sfînt?Lupi vor exista mereu ,noi ,odata ce vom pierde busola indentităţii,vom deveni cerşetori la picioarele celor ce îşi ştiu însemnătatea şi îşi caută supremaţia ,făcînd  pe ”cineva” să trăiească sub umbra profană a ignoranţei,neştiinţei şi orbirii.Trist îmi e şi mă doare că nu pot să iubesc Transnistria,trist îmi e că am urît-o pentru ceea ce reprezintă.Aşa cum unii din dreapta Prutului au renunţat  să ne mai numească români, au renunţat să mai lupte pentru Basarabia,inima Principatului Moldovei, „un pămînt al făgăduinţei” precum spunea călătorul rus Sumarocov ,astfel noi am renunţat la Transnistria.Am lăsat unul din mădularile noastre străinilor, care tind să facă din el sursa nelegiuirilor, hrana bestialismului politic.Acel conflict produs in 1992, a exclus dur din jocul vieţii 279(sau defapt numărul persoanelor e mult mai mare) civili moldoveni, oameni care ca oricare alţii şi-au dorit să savureze plăcerea de a trăi, oameni care îşi lăsase odorii în braţele soţiilor, sperînd că vor revedea curînd acelaşi zîmbet inocent în care şi-au pus toată speranţa şi dăruirea de sine.Moartea a fost răsplată celor care au încercat să menţină pacea şi să prevină procesul de dezumanizare.Mai sîngerează inimile rănite ale măicuţelor care şi-au pierdut fiii, privirile lor uscate se îndreaptă spre poartă ,spre poarta pe care nu o mai deschide nimeni.Alţii suferă că şi-au văzut mamele împuşcate şi taţii striviţi în bătaie sau case care explodau de parcă soldaţii trimişi de ruşi se jucau în Counter Strike. Bertrand Russel spunea: „Războaile nu hotărasc cine au dreptate,ci doar cine rămîne în viaţă.”, razboiul fiind o necesitate a puterii mai mult decît al adevărului. Astăzi mii de tineri de pe ambele maluri ale Nistrului sunt îndoctrinaţi cu privire la limba vorbită, naţionalitatea cărei îi aparţin, copiii Uniunii Sovietice au fost  educaţi să-şi urască proprii fraţi.Ruşii nu doar că au tins să mintă poporul ,dar au inspirat şi frica, limitind astfel LIBERTATEA care e şi esenţa existenţei, „principiul etern al spiritului uman”.Încălcarea libertăţii e echvalentă cu incălcarea valorilor umane şi în acest proces omul nu devine decît un mecanism, o unealtă în mîna celor ce au planuri meschine şi pline de egoism. Nu am nimic impotriva culturii ruse ,chiar imi place şi tind să-mi lărgesc orizontul cultural, citind operele marilor artişti ruşi, limba de asemenea mi se pare foarte frumoasă, însă cînd merge vorba de poporul meu, atunci o să lupt pentru integritate teritorială, pentru limbă, pentru respect faţă de noi ca naţionalitate, stat, impotriva celor ce tind să ne digereze sub pretextele unor acte nobile.Am suportat regimurile severe, constrîngeri din partea monştrilor care luptau pentru teritorii, popularitate şi se părea că  marchează sfîrşitul metamorfozării culturii noastre care evolua după principiile şi standartele comune ale fiecării individualităţi, dar am rezistat acţiunilor de teroare îndreptate impotriva noastră, strămoşii noştrii au transmis sabia dreptăţii şi sincerei credinţe generaţiilor noi ca sa ne păstrăm sacra comoară ce se află în conştiinţa de sine.Omul este ameninţat din toate părţile ,nenorocit şi umilit , este supus să asiste la propriul faliment şi de asemenea să-l accepte ca pe o mîntuire.Conflictul transnistrian ne-a răcit, dar încă mai cred că suntem o legatură de nuiele, încă mai cred că deviza noastră poate fi: „ Unul pentru toţi şi toţi pentru unul”. Victoria cere un efort comun, iar noi suntem pe deplin în stare să-l realizăm. O să scriu unele versuri a unui cîntăreţ care m-au sensibilizat.

„Nici tu, nici eu nu suntem fii de senatori sau deputaţi,

Suntem fii ai bravilor soldaţi care ne-au zis luptaţi

Voi, de ce vă lăsaţi dacă sunteţi ca noi

Nu vă mai temeţi, vom cîştiga gloria-n război”

Pledînd pentru o pace generală, ar însemna deplină laşitate, căci ar trebui să ne supunem actualei stări a lucrurilor, iar indiferenţa e cel mai mizerabil lucru şi poate că cel mai mare eşec. Calea omului  constă în găsirea plenitudinii în iubirea nu de sine ,ci de ceilalţi, chiar cu riscul de a fi strîmtorat, de a simţi covîrşitor barbarismul celorlalţi, cum spunea Nikolai Berdeaev : ” Cine iubeşte realmente libertatea aspiră la ea , nu pentru sine şi pentru ai săi,ci pentru ceilalţi.” Suntem îndreptăţiţi să facem alegeri,căci am fost creiaţi liberi-arbitrii, dar tot noi rămînem responsabili de ceea ce facem,iar consecintele le poate suporta o mulţime de oameni care nu au avut nici o tangenţă cu fapta care aduce după sine furtună sau soare. Suntem un popor extraordinar, avem o cultură vastă, avem o seninatate în suflet care este remarcată cu multă mirare de cei străini.Soarta ne-a trecut prin toată profunzimea durerii, a încercat să ne minimalizeze şi cu regret a reuşit parţial să ne transfigureze în strîmtul ei univers abstract, obsesiv.Şi totuşi  suntem în  stare să ne recăpătăm adevăratul statut, renunţînd la utopiile create de ceii din jur, care tind să ne prădeze şi să acceptăm realitatea, înlăturînd  vrăjmăşia ce e ca un zid impermiabil ca să putem asigura o eternă pace, o pace lăuntrică în primul rînd.Gîndindu-mă că acea pace este rîvnită de fiecare în parte, constatez că ea este elementul pricipal sau chiar vital aş putea spune,  al unei societăţi.E acea chintesenţă care integrează aspiraţiile platonice cu manifestările telurice. Baruch Spinoza spunea:”...pacea înseamnă virtute, este o stare de spirit, de bunăvoinţă, încredere şi dreptate.” Şi eu cred ca Republica Moldova şi Transnistria sunt în stare să găsească acea coerenţă care îmbrăţişează pacea-sursă a fericirii.Sunt în stare să dee naştere celui mai mare ideal al strămoşilor noştri-unitatea! Aceste doua ţări care defapt una sunt, pot să zugrăvească pacea în tabloul lor comun, care va fi un preţios cadou pentru tineri şi un memorandum pentru cei căzuţi în luptă,pentru cei ce au pus trup şi suflet în asigurarea unui viitor şi nu în ultimul rînd pentru cei ce nu au reuşit să se bucure de ea .Pacea este sursa binecuvîntărilor, iată de ce poetul Nichifor Crainic cere insistent pace:

„Doamne, dă aevea pacea ta cerească,

Care întăreşte din fricoşi profeţi,

Măduva ce-mpinge seva să-florească,

Doamne, dă-mi aevea pacea ta cerească.”

Pentru a obţine pacea, nu e necesar să recurgem la violenţă pentru că astfel încălcăm principiul divin, cel de a alege după propria voinţă. Şi lucrurile sunt defapt mult mai simple, căci este scris:” Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da.” Singurul act pe care trebuie să-l iscălim este angajamentul prin care consemnăm că orice cerem va fi în ambianţă cu desăvîrşirea Creatorului, căci El este un Dumnezeu al legii, un Dumnezeu al ordinii. Pacea e în primul rînd dragoste necondiţionată, preocuparea  unuia faţă de celălalt. O astfel de trăire va aduce eterna pace de care au nevoie aceste doua teritorii separate.  Morari Oxana