miercuri, 7 septembrie 2011

"Valoarea tradiţiilor pentru viaţa contemporană"

Un popor fără trecut ,e un popor în beznă.Un popor a cărei existenţă are perioade transparente, e un popor aflat  în criză existenţială.Avînd un declin spiritual,el riscă să piară sau să se asimileze cu alte popoare,care într-un final tot spre pieirea indentităţii duce.Nici un popor nu a avut un trecut silenţios,drept dovadă avem o cultură vastă în care evenimentele marcante işi găsesc refugiu.Prin vene curge sîngele unor eroi,care şi-au dat viaţa luptînd....
Avem noi oare permisiunea de a ne uita obîrşia? De a ne consola cu perspectivele din viitor,uitînd şi devalorizînd vechile datini ,care au fost adevărate simboluri ale vitalităţii?
Deşi permanent ne aflăm într-o mişcare istorică,într-o schimbare de mentalitate,valoarea tradiţiilor trebuie supusă unei păstrări perpetue.Tradiţiile noastre trebuie sa ne acapareze într-un mod deosebit viziunea şi vibraţia sufletului;indiferent de inovaţiile epocii,acestea trebuie să ocupe un loc necondiţionat în universul nostru empiric,întrucît afectează spiritul nostru contemplativ,fiind un adevărat generator de sentimente şi emoţii.Cineva a afirmat ca:" tradiţiile sunt semne viguroase ale existenţei noastre."Dacă le lăsăm la judecata indiferenţei,cine rămînem?

Un comentariu: