M-am regăsit în titlul unui capitol a lui Metrodus,cel dintîi elev a lui Epicur,care sună astfel:"Pentru fericire este mai însemnată cauza care se află în noi,decît cea care vine de la lucrurile din afara."Idealurile prind viaţă şi ne fac cu adevărat fericiţi,dacă căutăm să le împlinim în interior.O fericire din exterior nu este una eternă şi nici una durabilă,ci doar una efemeră.Într-o fericire externă finalul este întotdeauna tragic.Oamenii ajung întotdeauna la aceleaşi obstacole,care defapt nu sunt decît doua:Durerea si urîtul ,aşa cum afirma şi Schopenhauer.Cu cît încercăm să ne îndepărtăm de una, cu atît ne apropiem mai mult de alta*.Sunt pur şi simplu invers proporţionale.Însă, dacă mediul este "un altul",atunci natura scopului e alta şi dobînzile sunt la fel de diferite.A-ţi căuta sinele e cel mai nobil job.E ca şi cum ai da probe pentru o piesa de teatru ,încorporîndu-te în diferite personaje,pentru a stabili dacă ţi se potriveşte rolul respectiv.Sufletul nostru e atras atît de mult de căutarile lui, pentru că ,în ceea ce caută se află dragoste.Vrem sau nu să recunoaştem,dar sufletul se simte mîngîiat de lucrurile plăzmuite din dragoste.În creaţie se află viaţă,deci noi suntem în căutarea unei surse de viaţă.Fericirea din exterior,deşi aparent ne face să ne simţim ca într-un Happy End al filmelor americane,defapt striveşte sursa de viaţă din noi.Procesul este atît de lent, încît ne simţim amăgiţi de lucrurile ce îşi au un alt punct gravitaţional,decît cel care e menit pentru fiinţa omenească.Dese ori ni se întîmplă să ne dăm seama că lumea care se află într-o mocirlă,e prea idealizată; şi atunci, cînd ne loveşte cu realitatea sa,prin surprindere, nici măcar nu ai timp să-i spui că semnezi un tratat de pace cu ea.E ca şi cum ţi-ar fi trasă scena de sub picioare.Rămîi păgubaş şi te simţi ca ultimul ratat din lume.
"Gata,vseo !",cum spun Basarabenii; nu te mai afli în centrul atenţiei; cei ce erau cu tine ,te lasă şi îşi caută alţi aliaţi, care au atrase lumina reflectoarelor peste cefele lor.Problema care pare de o dimensiune colosală ,are de fapt o teorie foarte simplă: Ţi-ai construit un zgîrie-nor pe nisip.La fel cum afirmă şi Schopenhauer:"Este o mare nebunie să pierzi înăuntru pentru ca să cîştigi în afară."Ceea ce ai tu în tine,e al tău pe deplin, nimeni nu-ţi poate lua ce ai ,dacă nu dai tu benevol.Nici măcar timpul sau vreun alt fenomen superior ţie.Am observat ca sunt atît de mică într-un macrocosm vast,încît pot să reduc totul la o comparaţie dintr-un atom şi imensul număr de molecule ce-l înconjoară,dar cu toate acestea sunt excepţională pentru că sunt înzestrată cu libera alegere şi libera cugetare(într-un cuvînt -libertate),sunt propriul designer al fiinţei mele.Într-o lume în care arta ajunge la un apogeu cosmic şi testamentar,iar valorile umane dau naştere unui univers paralel şi în acelaşi timp, accesibil pentru oricine; mă simt ca un element puzzle dintr-o lucrare specială.Şi ştiu că nimeni nu-mi va reproşa locul pe care l-am ales,căci ceea ce caut are braţele deschise , ceea ce caut nu acceptă corupţia,nu alege rangul sau poziţia socială pe care o ai în societate.Doar circumstanţele te fac să crezi că nu poţi face parte dintr-acest întreg,că nu eşti potrivit şi ar trebui sa-ţi iei tălpăşiţa....
Ai grijă de scopurile pe care le alegi şi idealurile pe care vrei să le urmezi.Nu-ţi căuta fericirile de moment (nu include o anumită perioadă de timp),ci caută-ţi eternitatea în fericire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu