Tăiată-n colţul mesii, o umbră mă apasă,
Iar în fereastră-i luna, ţesînd din zale o plasă.
Prin suflet îmi trece acul
Văzduhul de mi-l taie,
Tăios şi dur atacul
Se scaldă-n stropi de ploaie.
De bate miezul nopţii
Şi cărţi sunt risipite
Lovesc în scutul sorţii,
În lanţuri prăfuite.
Infernul se ridică, pe lespezile reci
Şi tălpile îmi arde
Pe nudele poteci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu