Pentru mine trecutul rămâne o iluzie, toată învălmăşeala aceea cu trecerea timpului devine din ce în ce mai indiferentă, apoi pur şi simplu inexistentă. Imaginile trecutului lucrează în mine aproape inofensiv. De la o acţiune care e precedată de alta, indiferent de intensitate , e o distanţă dintre capetele unui pod basculant ce aproape regulat se deschide cu acel calm şi precizie deosebită,plasând exact la mijloc o frontieră între trecut şi viitor. Partea cea mai valoroasă e că aproape orice mă influenţează afectiv. Deşi imaginile unei amintiri au dispărut cu desăvârşire din arhiva encefalului,păstrez adânc şi evlavios emoţiile acelui eveniment, care defapt confirmă în sine autenticitatea acţiunilor.Cu toate că deseori nu am argumente pentru a demonstra ceva ,rămân fidelă acelor sentimente care sunt rezultatul final într-un proces de metamorfoză evoluat în timp şi produs prin convertirea convingerelor aferente.
Unele amintiri au lăsat urme inedite care mă construiesc de fiecare dată când ceea ce simt creşte în intensitate şi în volum aidoma unor plăci tectonice a căror activitate este influenţată de hipocentru. Visându-le cu ochii deschişi şi amplificându-le prin emoţii, lucrez la un tablou care devine imediat arbitru între spiritualitate şi lumea materială , balansând până când cea dintâi devine învingătoare. Acea contemplaţie sublimă bazată pe imaginaţie şi pătrunsă de acea energie emoţională , construiesc în prealabil maşinăria producătoare a propriului univers. Astfel, amintirile îmi devin nişte pagini recitite cu un cod al inimii, proiectând astfel creativitatea, imaginaţia şi raţiunea în formula care mă defineşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu