Destin, noroc sau voinţă?

Astăzi întîlnim la toate generaţiile afirmaţii precum : “Dacă o să ai noroc, o să ajungi cineva”, “Dacă o să ai noroc , vei avea o soţie iubitoare, un soţ fidel…” sau “Aşa mi-a fost scris”, “Aşa mi-e soarta”. Într-o ţară creştină, din păcate tot mai des auzim aceste replici deznădăjduite, lipsite de caracter şi de vlagă. Gîndirea personală s-a transformat într-o gîndire colectivă care suferă de un cancer al disperării, o gîndire care mai degrabă stabileşte un faliment spiritual în masă decît un stimulent. Nikolai Berdeaev, un filosof rus observase că : “originalitatea personală a gîndirii, a conştiinţei, a creaţiei a fost întotdeauna apanajul unei minorităţi”. Cum au reşit acei oameni să se rupă din sînul colectivităţii? Le-a fost hărăzit de destin să urce cu cîteva trepte mai sus? Ori s-au nascut în cămaşă?
Primul lucru pe care l-au făcut a fost să se desprindă din sistemul unei gîndiri gregare, adică de turmă. Fenomenul creării unui grup de elită a fost cu atît mai bine vizibil cu cît nivelarea socială se producea mai intens.Deşi, astăzi sistemul democratic cum este cel în care trăim permite diversitatea, totuşi el niciodată n-a făcut nimic ca să se opună unor ideologii ce transformă omul într-o valoare de mîna a doua, camuflîndul la suprafaţă în fiinţa moralistă, incoruptibilă,perseverentă, raţională, lăsîndul în interior resemnat, pradă unor concepţii slab funcţionale. Situaţia poate fi comparată cu ineficienţa un sistem de operare infectat .
Diferenţa dintre oamenii de succes şi majoritatea e urmatoarea: pentru ei norocul e o atitudine, ceea ce pentru majoritatea norcul constitue o întîmplare.Ei fiind pe deplin conştienţi de capacitatea omului de a fi liber-arbitru, şi-au asumat răspunderea de arhitect al propriului destin.
Orice om care a reuşit să-şi transforme gîndurile în realitate, a avut nevoie de 4 paşi fundamentali: Dorinţă, Viziune, Muncă şi Dăruire. Îmi amintesc de sfatul unui cunoscut, luat din experienţa sa de viaţă :”Dacă vrei să ai succes, niciodată nu trebuie să mergi pe drumul lumii, întodeauna trebuie să alegi drumul cel mai greu.” cuvinte care de altfel l-au realizat pe el.
Vorbind de personalităţi marcante, atunci pot spune că m-a impresionat cazul lui Henry Ford, fondatorul industriei americane de automobile. La începutul drumului său spre succes, nu a fost decît un simplu mecanic, lucrînd pentru 11 dolari pe săptămîna.În afară de cele 10 ore de muncă zilnice, acasă lucra aproape neîntrerupt , încercînd să inventeze un nou tip de motor.Familia nu-l agrea, vecinii îl socoteau un nebun, dar persistînd a dat lovitura de graţie.Un alt exemplu este scriitorul Albert Campus, al 9-lea cel mai tînăr francez care este decernat cu Premiul Nobel. Scriitorul a dus o copilarie plină de lipsuri.La un an de la naşterea sa, decedează tatăl său într-una din luptele primului Razboi Mondial. Locuise într-un cartier periferic a oraşului Alger, într-un mediu de oameni foarte săraci şi bolnavi. Mama sa era aproape surdă şi analfabetă, pentru a-şi întreţine cei doi fii, era nevoită să-şi caute mai multe locuri de muncă. Cu ei mai locuia şi un unchi infirm, dar datorită voinţei şi aspiraţiilor bine determinate, a obţinut trofeul victoriei.Jock London, scriitor universal, unul din primii scriitori americani care a colaborat cu industria cinematografica.A trait în condiţii extrem de grele, părinţii fiind foarte săraci, tatăl său biologic, nu l-a recunoscut drept fiu legitim. Situaţia însă nu l-a intimidat, a fost autodidact, a insistat şi a învins. Lista poate, bineînţeles continua…
Georges Jaques Danton spunea :” pentru a ieşi victorios, tot ceea ce trebuie să faci este să îndrăzneşti,să îndrăzneşti, întotdeauna să îndrăzneşti.” şi ca o completare a acestui citat :…dar mai presus de toate îndrăzneşte să-ţi duci victoria în eternitate.