Aventura de 1 ianuarie.

Totul a început când Alex din întâmplare a vărsat o ceașcă cu apă direct în cizma mea, aflându-ne la masă împreună cu un grup de tineri în seara de Revelion. Dându-și seama de acestă stângăcie neînsemnată și-a cerut scuze și s-a oferit să mă conducă  acasă cu mașina sa. Am insistat să nu-și facă griji, asigurându-l că nu au fost grave consecințele.
  Nu după mult timp, cu toate că încăperea era dominată de  o atmosferă veselă, decisem împreună cu o amică să mergem acasă pentru că oboseala iși arăta simptomele ei. Afară era un polei groaznic. Nu am facut decât câțiva pași fără să-mi dezlipesc tălpile de pe pământ, după care eu și Cristina ne-am oprit uitându-ne stupefiate una la alta. Mi-a zis că  nu mai ajungem acasă cu astfel de condiții climatice. Am privit intuitiv spre ușă, așteptând ca Alexandru și soția lui să iasă afară și să-l întreb dacă propunerea lui rămâne în vigoare, mai ales că știam de faptul că mașina lui e dotată cu cauciucuri de iarnă.  Bineînțeles că a fost de acord.
  În mașină au mai urcat încă două persoane, un ex-coleg de-a sorei mele și o ex-colegă de a mea. Cristina, locuind mai aproape a coborât fără să presupună măcar ce aventură ne aștepta.

 Eu trebuia să cobor lângă iazul zis " Cel nou". Ajunși la destinație, Alexandru mi-a spus că își întoarce mașina și apoi o să cobor. În timp ce încerca să execute această mișcare, mașina a alunecat de pe trasă și într-un ritm alert a început să se cobore la vale, aveam senzația de parcă cineva ne trage din spate. Pentru un moment mașina era controlată mai degrabă de forțele naturii decât de șofer, astfel încât Tania, soția lui Alexandru ne-a zis să sărim imediat din mașină. Am sărit fără să stau la cumpăna dacă am curaj sau nu pentru că în câteva secunde îmi rula în minte posible imagini unor situații  nefaste pe care tata le-a avut  în perioade mai capricioase ale anului. După mine au sărit și ceilalți 3, iar șoferul a reușit întretimp să oprească mașina. Am încercat să ne menținem echilibrul,  alunecând fără să vrem ca niște omuleți care după ce au privit olimpiada de patinaj artistic se avântă ușor pierduți în mrejele unei opere care plutește în cap sub efectul entuziasmului.

Cu mine aveam o carte câștigată în acea seară pe care am aruncat-o pe iarba inghețată și pe are o privesc zilnic cum stă mândră pe raft, așteptând zilele în care i-am promis să-i îmbrățișez paginile.
     Pentru a trece de gheața care ne trata ca pe niște marionete, ne-am luat de mâini, târându-ne ca niște alpiniști ce încercau să escaladeze o amărâtă de vale. Nimic altceva decât un film american într-un context moldovenesc.
  Următoarea dificultate a fost să ne gândim la soluții ca să scoatem mașina din situația în care se afla, căci  lăsând-o nesupravegheată, ar fi putut împărtăși soarta Titanicului pentru că se mai găsesc indivizi care bântuie pe stradă, aflați sub influența alcoolului după o noapte plină de chef.
 Știam că cenușa era un remediu foarte bun pentru  a topi gheața, dar să vin cu ea de acasă m-ar fi apucat amiaza. O altă soluție a fost să găsim de undeva nisip, nu am vrut să deranjăm oamenii  pentru că abia se vedea afară, așa că am pornit să cercetăm imprejurările. Într-un final am gasit o grămăjoară de nisip.  Am început să încărcăm nisipul inghețat în niște sacoșe, am găsit de asemenea și o peliculă. Mă simțeam ca-n copilărie când stăteam toți în jurul unei grămezi de nisip proaspăt. Îmi cădea mereu căciula pe ochi și arătam ca un spiriduș care abia se mișcă. Aveam toți mâinile înghețate și de haina mea erau agățați niște curnuți superbi, pe care i-am  remarcat abia când mă aflam într-o cafenea din Chișinău. Cu toate acestea domina un spirit de echipă. Nu au existat nici înjurături, nici văicăreli, căci toți eram conștienți că toate clipele au și piscuri și adâncimile lor.
  Mă gândeam la un moment dat care ar fi reacția șoferilor ce ne văd în jurul grămezii și am început să râd în hohote de posibila lor grimasă.
 Până la urmă am reușit să-i împletim aventurii noastre un final fericit, iar noul an ne-a arătat încă o dată că nu suntem în stare să ne controlăm viața și că deciziile importante trebuie luate acum cât avem certitudinea că respirăm.

                     

P.S Ne cerem scuze de la proprietarul grămăjoarei de nisip. Dumnezeu să vă dea sănătate!