miercuri, 15 iulie 2015

Sufocant.

    Păsări, acuarela se adânceşte în foaie. Aripi, cad şi se ridică. Cu aripile frânte de oboseală, păsările se avântă în pânzele cerului. Cer, o pată albastră se scurge rapid pe foaia albă, groasă. O să lase râni, albastre răni de libertate. Nu, o să lase trăirile pictorului. El, tortutat de cine este şi nu e, aruncă pete într-un hohot de viaţa. El, pictorul, vrea să se dezbrace de sine, dar nu îşi face decât clone. Clone pe hârtie. Clone pe care le aruncă-n aer.
    Respir şi simt că nu respir. Foile fură văzduhul, îl apasă, îl chinuie. Geamul deschis, uşa descuiată, dar n-am de unde să evadez. Eşti liber când, defapt, nu ai libertate. Pe geam telefonul se îneacă în ploaie, mai puţin foaia cu exerciţii la limba franceză. Scrisul meu imatur iese şifonat şi rebel din chenare, cerneala păstrează perfect conturul literelor. Identitatea se ţine strâns ca o lipitoare. Sufocant de strâns.
    În colţ stau căţei de usturoi. Sunt pentru vampiri. Eu mai cred în vampiri, sunt mulţi şi inconştienţi de existenţa lor. Trebuia să scriu despre tata, dar tata poate să mai aştepte. Vreau să strig în scris, iar tata aşteaptă veşnic. Defapt, îi este indiferent.
Încă doua ore şi s-a mai dus o zi din viaţa mea. Peste două ore o să fiu altfel, o să fiu fercită, ca să echilibrez balanţa. Noi, oamenii ne-am adaptat la viaţa de cameleon, fiecare se transformă cum vrea şi cum poate, motiv pentru care nu mai mergem la circ: ne-am plictisit de clowni.
   La orizont sclipesc nişte lumini palide. Un lanţ sclipitor străpunge cerneala nopţii. E frumos că reuşim să spargem bezna, dar oamenii construiesc în afară nu şi în interior. Nu poţi învăţa geometria sau arhitectura pentru suflet până când nu rămâi repetent. Profesia de judecător e mai simplă, unii zic că o avem în sânge. Suntem prea muţi judecători şi victime puţine. Economiştii ar spune că oferta depăşeşte cererea.
     Note de pian plutesc în cameră, se lovesc de pereţi şi dispar  în atmosfera încărcată de lectură. Se ating de caserole cu sos, de paturile colorate, de turnul meu violet de cutii care se înalţă pe raft, de pozele decupate din calendare şi se sparg abia când se lovesc de gânduri. Înteracţionează atomi nepotriviţi. Ş ce-mi pasă că doar nu mi-a plăcut chimia...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu