În romanul nefinisat "Geniul Pustiu" M.Eminescu spune: " Spiritul public este fapta puţinor oameni .O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să formeze din oceanul cugetărilor omeneşti o singură volbură gigantică , care să se 'nalţe din fundul abisului mării până sus în nourii gânditori..."
Unul din cei cu fruntea unsă cu mir a fost Vasile Alecsandri cel care a dat grai frumuseţii naturii şi a trecut-o prin sufletul băştinaşului dintre Carpaţi şi Nistru, regele poeziei cum îl numea Eminescu în poemul "Epigonii ". Cuprins de o sensibilitate aparte , el logodeşte sentimentul cu natura într-o limbă care devine melodioasă şi uşoară ca mersul apei a unui râu. În afară de pastelurile lui Alecsandri, poezia care m-a impresionat este " Oda ostaşilor români". Prin ea am putut observa caracterul evolutiv al limbii trasat prin harta istoriei, prin ea cuvintele curg cu o adevărată însufleţire.
Emoţiile în opera lui Alecsandri sunt prinse în albumul nemuririi, prin limbajul său lustruit.
O altă personalitate marcantă care nu doar a încercat să ajungă la inimile românilor, ci şi sub un discernământ riguros "a apăsat" în ortografie şi punctuaţie, fiind un mare patriot ale noilor schimbări menite să scoată limba de sub impasul jalnic la care ajunse şi prin care a fost determinată să promoveze alte naţiuni cu schimbările lor , decât pe autentica ei moştenitoare, este bineînţeles Ion Luca Caragiale. Limba pentru scriitor a fost un ideal sfânt. După meritele sale îl recunosc drept un luptător legendar al acestui grai care a înflorit în file, apoi în mintea cititorilor şi pe marile scene ale teatrelor româneşti. A satirizat limbajul franţuzesc care se vorbea în acea perioadă pentru a creia impresii, demascând orgoliul şi prostia omenească depusă în cantităţi enorme în cultura limbii de catre semidocţii societăţii.
O altă mare personalitate care a contribuit semnificativ la modelarea limbii este Mihai Eminescu despre care Ion Druţă spunea :" Acum se scriu multe versuri pretutindeni, în toate colţurile lumii. Totuşi în sânul unei culturi , oricât de mulţi, oricât de mari poeţi ar fi avut vatra acelei culturi, deasupra tuturor domneşte unul, numai unul care se cheamă poet naţional. Ceilalţi deacum îşi fac rând în urma lui." "Limba a fost marea şi unica lor armă."(a scriitorilor) "Eminescu a dat o viaţă nouă întergii noastre limbi, a băgat-o în luptele cele mai crâncene, şi izbânzile pe care le-a repurtat această armată sub ocârmuirea lui rămân a fi cele mai mari izbânzi ale noastre." "Pana lui Eminescu a avut marele dar de a aşterne pe hârtie versuri de-o muzicalitate , de-o frumuseţe copleşitoare." mai spunea Druţă în articolul său, " Eminescu-poet naţional."
Ca şi Caragiale, Eminescu a acuzat societatea careia "daca Franţa le-ar procura avantajele pe care le dă nefericita lor patrie -ei ar fi emigrat demult...cu toţii!, "inteligenţa falsă care cunoaşte mai bine istoria Franţei decât pe-acea a României" , pe cei cu un " cosmopolitism sec, amar, sceptic" ," pe cei ce au frumosul obicei de a iubi ce-i străin şi de a urî tot ce-i românesc." Acest poet a creiat o strălucire limbii şi a ridicat-o pe treapta universală , lăsând-o să-şi glorifice poporul sau.
Alături de ei se remarcă multe alte personalităţi cu merite deosebite, care şi-au lăsat o amprentă adâncă în limba şi literatura română.
Drept concluzie pot să afirm: Contribuţia scriitorilor asupra dezvoltării limbii literare a fost colosală , prin ei astăzi am căpătat un tezaur fără de preţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu