Influența experiențelor negative vs influența experiențelor pozitive.

Fiecare dintre noi e construit dintr-o sumă de momente inedite. Unele pe care încercăm să le ascundem în cearșafurile uitării, undeva în adâncul sufletului nostru, în acel spațiu pe care căutăm al crede prăfuit, dar care de fapt e mai vizitat ca niciodată.Aceste numeroase reveniri se datorează durerii ce ne plasează mereu în fața vechilor răni, pe care nu le putem trata pentru că suntem imobilizați de realitatea aparent  delirantă. Iar altele pe care uneori cu lacrimi în ochi le îmbrățișăm cu toată ființa, sperând să le înviem, să le respirăm, să le simțim  vibrația aceea senină, simpla și transparentă.
   Eșecurile sunt adesea craponate de ființa noastră ca niște poveri pe care numai moartea le poate smulge, moartea și rugăciunea. Rugăciunea are nevoie de credință și perseverență, moartea se mulțumește cu un grăunte de dorință  ce a răsărit în solul unei rațiuni care a devenit obscură după încercarea de a înfrunta o furtună. Adesea alegem prima opțiune-moartea sau sinuciderea, fiind mai simplă ca proces. Suntem sclavi ale propriilor noastre decepții, momente jenante, caderi pentru că nu ne mai intereseaza eroismul, sacrificiul, preferând se ne "pliem" conform situațiilor, obișnuim să  oferim puțin și să cerem mult, transformând tot fluxul de idei moralizatoare într-un ambalaj ca formă, ineficient ca și conținut fiindcă acesta  nu are circulație în fapte.
  Alegem mereu calea cea largă, pentru că fie o credem mai ușoară, fie că ne place să mergem cu turma. Și astfel,  ne pierdem calitatea de a rămâne echilibrați, făcând loc pentru frustrare, orgoliu, obsesii, rămânând ancorați de fiecare prăpastie a vieții și adesea plutind după voia altora.
 Procesul este invers proporțional atunci când vorbim de momente fericite, momente care au ridicat la suprafață indentitatea noastră fără, în schimb, de a oferi vreo explicație despre consistența noastră spirituală,  lăsând o infantilă replică în subconștient precum că : exist pur și simplu pentru a fi acolo, înauntru și aici , afară în același timp.
  Dacă experiențele negre, care se prind de noi ca niște panglici de doliu, ne subjugă libertatea fără acordul nostru, atunci în mod contrar, încercăm să înrădăcinăm în noi clipele ce ne fac să ne simțim noi înșine. Uneori reușim să le reaprindem  și să ne bucurăm de moment, dar cel mai adesea rămânem încarcerați în trecut. Chiar dacă avem nevoie de amintiri care să ardă în noi ca niște făclii, datoria noastră este să trăim la modul "Prezent" și în nici într-un caz în calitate de prizonieri.
   Pentru a evita oricare din cele două extreme, e necesară o permanentă monitorizare a sinelui, a interacțiunii  lui cu mediul înconjurator...