Scrisoare către una dintre cele mai scumpe ființe

     Scumpa mea Livia, îți mulțumesc pentru ceea ce ești și pentru ceea ce am fost, fiind alături în anii de școală. Îți mulțumesc pentru ceea ce ai reușit să construiești în mine prin caracterul tău. Ești deosebită pentru că pui suflet în ceea ce faci, pentru că îl dăruiești altora. Mi-e dor să râdem fără motiv, să extindem dimensiunea fericirii până la banalitate. Să râzi de mimicile mele prostești atunci când mă chinuie talentul. Să spun două cuvinte și tu să înțelegi cele 7 sensuri la care m-am referit, iar uneori din priviri să-mi înțelegi dialogul care încearcă din răsputeri să prindă viață. Mi-e dor să-ți desenez caietele pentru că știu că tu le păstrezi. Șă-ți las figurine amuzante împreună cu pseodonimul MagicSmile7, nume care sună ca o marcă pentru pastă de dinți, așa cum mi-a spus un profesor de facultate. Mă bucur că împreună am reușit să experimentăm nuanțele spontaneității, am învățat că multe amplitudini emoționale se nasc atunci când înveți să fii atent la lucrurile mici, la viața cu formule simple. Mi-e dor să te conving să mâncăm înghețată iarna și să cântăm pe la recreații. Mirată am fost să aflu că bentițele care mi-au căzut de la fular, tu le-ai păstrat ani așa cum mi-ai promis. Aceste micuțe gesturi sparg până și filmele americane pentru că scenariul descoperă în semnificații o realitate frumoasă, de-a dreptul inocentă. Împreună exploatam versuri, îndrâznind să coborâm în interior  ca să descoperim adâncimile unei noi sensibilități ce ne oferea liberate și reala dorință de  fi creatori. Ne plângeam ore în șir la telefon că nu  avem inspirație pentru eseuri, texte..., iar a doua zi să ne minunam de farmecul a două lucrări atât de diferite. Ești una din puținele persoane care a crezut în visele mele, ai crezut chiar și atunci când eu mi le-am trădat. Cu tine am învățat să iubesc România înainte ca să trec Prutul. Împreuna am cuprins dorul unei spiritualități care s-a născut în Patria- mamă. Ești una din puținele persoane în fața cărora îmi permiteam să explodez în plâns, să recunosc că eram copleșită și să-ți spun că mă doare nespus de mult atunci când ajungeam la limitele rezistenței mele. Nu o să uit niciodată zilele în care erai alături de mine, citindu-mi povești motivaționale pe skype atunci când mă îndrăgostisem de o persoană a cărei existență nici măcar nu era dovedită, dar a cărei gânduri îmi prinse ființa ca un năvod. Sau când îți citeam mesaje primite pe telefon dimineața, în fața școlii, iar tu râdeai de felul în care mă revoltam că în mesaje lipsesc virgulile și cratimile, sau că nu suportam să văd acel „k” în loc de „c”. Ești un extraterestru atunci când cu zâmbetul pe puze accepți să mă ajuți, atunci când pot să te sun din Bacău la Chișinău, la 12 noaptea și să te rog să-mi trimiți un pachet de acasă în timp ce alții au refuzat, lăsându-mă cu promisiuni neîmplinite. Dacă în viață o să fii mai nefericită decât sunt eu, atunci o să rup jumătate din fericirea mea și o să-ți o dau ție.
   Și acum cu ocazia unei noi vârste, unei noi file în cartea vieții, vreau să-și mulțumesc că rămâi persoana potrivită pentru care distanța e ca un val de ceață în diminețile mai capricioase. Vreau să fii tu, pur și simplu. Să te bucur de trăiri autentice și să respiri dragoste. La mulți ani!