Destinul

Trebuia sa prindem îngerii din cîmp,
Ce alergau sălbatic.
Şi gîndurile muritoare sînt
În veşted,anotimp tomnatic.

Sădeau ancore-n pămînt
Şi nu întelegeam de ce
Aranjate-s ca mortii în mormînt,
Trecuţi de timp şi chinuiţi de neexistenţă.

De aripi, cărate sunt păsările-n zbor,
Demult a fost trecut şi timpul lor.
Şi cerul pare spînzurat în timp ce naşte-o sferă
Cînd lumina-i prinsă de-o tainică himeră.

Un strop de viaţa s-a străpuns
În nepămînteasca fericire
Şi sîngele din vene a curs
Ca rîurile-n veşnica nedumerire.

Cuprins de întinderea de ape,
Cu enigme înecate
Geneza îmi spintecă cuvîntul
De tremura în jur pămîntul.

Ceream destinului noroc
În panteon cu stîlpi de foc
Şi n-am ştiut că-s condamnat
De blestematul meu păcat.