Privea cineva spre mine cu o rază sărită din cioburile de sticlă,din cioburile scoase din rănile întunericului meu sugrumat de gînduri; privea un înger spre mine răsărit din stîncile adînci, de priviri digerate.Credeam ca mă sufoc într-o răsuflare adînca, de parcă vidul cosmic se revărsa infernal în plamînii înspăimîntaţi.Faţa-i era ca fulgerul....defapt, nu stiu cum îi era ,căci mă orbise; şi nici măcar umbrele nu le mai văd.
A venit la mine ameninţător...avea fiinţa tulburată.A vînat cerul cu ochii şi apoi s-a îndreptat spre mine, m-a întrebat:"Ce-i iubirea?", m-a întrebat în numele cui trăiesc.Nu am şovăit mult şi i-am strigat:
-Oare o pasăre nu iubeşte văzduhul în care trăieşte? Oare peştele a sărit pe uscat ca să locuiască acolo?Oare culorile curcubeului s-au scurs vreodată, lasînd-ul incolor?Eu trăiesc în numele spaţiului care pluteşte pe lînga mine şi prin mine!Iubesc pentru ca omul are nevoie de afecţiune.Nu sunt o stană de piatră.....
-De ce te minţi?Trăieşti într-o lume străină, nu e spaţiul care ţi-a fost dat,e altul,altul fals ......
Iubeşti pe cei ce ţi-au dăruit totul, îi iubeşti atît, cît nu trebuie sa faci nimic pentru ei, îi iubeşti pentru că ei îţi completează viaţa, iar tu nu faci decît sa admiri mirifica ta existentă.Trăieşti pe un pămînt , pe care nu ţi-ai sigilat, încă ,nici o umbră; recunoaşte că ai fi gata să-ţi trădezi trecutul pentru a-ţi ridica sinele în slăvi.Te-am căutat de atîtea ori, te-am strigat de atîtea ori....El te-a iubit, Fiul Lui din dragoste pentru tine a murit pe cruce.....Tatăl tău, pe care tu! tu-L urăşti te cheamă acasă!
Te-am învăţat....ai văzut şi tu că timpul încerca să-ţi cultive iubirea...De ce eşti oarbă? Ai două uşi, două, numai două! Şi timpul e aproape...
-Ce vrei acum? i-am răspuns eu indignată.Să mă sacrific, ca să vezi în mine adevarata dragoste?
-Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie, nu caută folosul său; mi-a răspuns el.
Am stat atunci ruşinată, cu capul plecat.Sufletul încerca să se ghemuiască în corpul meu, ca să nu fie observat.Mă vedeam deodată din toate perspectivele şi simţeam cum ploua mărunt şi fierbinte pe sub gene.
-Crezi că mai pot să mă revanşez? L-am întrebat pe el.
-De asta sunt aici!Mi-a răspuns îngerul.Ştiu ca poţi să evadezi din sfera acestei gravitaţii păcătoase.Ai nevoie de o credinţă tare, puneţi nădejdea în Creatorul, dă-i tronul inimii, iubeşte-ţi fraţii,smereşte-ţi cugetul, fii demnă de ceea ce faci.Şi îngerul a plecat ca o adiere de vînt ce se stinge în depărtare.Enigmatica lui strălucire se făcea tot mai transparentă şi absorbită de văzduh.Mi-am dat seama că dragostea şi credinţa sunt lucrurile cele mai importante, care caută perfecţiunea în noi.El ne vrea vii,Amin?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu