Nu mai sunt acelaş

Sunt născut la Petersburg,
Oraş monden,cu zile albe.
De dimineaţă până la amurg
Trăsuri se-avântă-n puzderia de salbe.

În parcurile îngheţate,pe străzile reci
Se plimbă cu feţele lor seci
Statuete feminine în blănuri rafinate
Ce-abia ascund sub falduri  mişcări de vanitate.

Iar la ferestre,printre crengi
Lumini se-avântă-n sticlă
Şi cerul se aruncă-acum
În lacrimi pe pervaz
Alunecând fierbinte-n cascade, pe obraz.

Eu stau aici,rănit pe front
Privind cât cerul e de mare
Şi stelele ce-mi fac din ochi
Mi-aduc în noapte, amintiri ce vor uitare.

Nu mi-e trist,chiar nicidecum,
Căci gemete se-aud pe câmp,
Dar sufletul mi-e suferind
Căci fi-vom mii de morţi în zori
Şi n-avem barem un mormânt.

Am fost un laş, un depravat
Războiul m-a reabilitat
Mă vestejesc,dar ştiu că-s nou
Cu preţul vieţii obţinut-am un titlu de erou.

P.S

Inspiraţie din romanul "Război şi Pace" de Tolstoi. În momentul în care prinţul Bagration împreună cu cei 40.000 de ostaşi ruşi trebuia să oprească trupele franceze,pentru a salva restul armatei lui Kutuzov...Eşecul armatei era prevăzut până şi de generali pentru că armata franceză avea un efectiv de 150 mii de ostaşi, condus de prinţul Murat.Cu toate acestea ruşii deşi numeric inferiori,au dat dovadă de mult curaj. Chiar şi Napoleon ,exilat pe insula Sfânta Elena menţionează despre curajul a două  infanterii ruseşti.Caracterul eului liric porneşte de la eroul Dolohov, persoană lipsită de rang, declarată degradată şi trimis în armată pentru slujire,unde dă dovadă de vitejie cu scopul de a reintra în înalta societate. 

Rămasă în vama de la Leuşeni

So, avusem o cazie specială să plec vara aceasta în România.Defapt, chiar ieri trebuia să ajung în Sulina, jud.Tulcea.Conform unui proiect, Departamentul Românilor de Pretutindeni achita majoritatea cheltuielilor.Îndată ce-mi fusese prezentată lista persoanelor cu care trebuia să fiu în grup, îi căutasem pe odnoklassniki, din pura curiozitate.Nu le scrisesem nimănui din lipsă de timp.Nu ştiu dacă era un adevărat motiv pentru că deja de ceva timp mi se par inutile şi plictisitoare  conversaţiile pe reţele de socializare.Tot entuziasmul pe care îl aveam atunci ori de cîte ori auzisem de România sau români, în penultimele zile îmi pierise ,transformîndu-se într-o stare de nedumerire.Probabilitatea de a merge în România era mare abia peste un an sau chiar patru ani.Totuşi viaţa luase o întorsătură diferită.Duminică seara, adică chiar alaltăieri trebuia să trec Prutul.La ora 21:00 eram împreună cu mama mea în spatele guvernului, aşteptînd autocarul.Erau mulţi copii, 5 autocare trebuiau să se deplaseze cu tineri din toate colţurile Republicii Moldova.Îndată după ce părinţii ne părăsiră,îmi găsisem o mică gaşcă , destul de veselă.Eram eu din Ştefan-Vodă, o domnişoară de aceeaşi vîrstă din Ialoveni,cu o expresie plină de viaţă, încît pentru prima dată constatasem că defapt sunt o fire timida şi doar în unele anturaje sunt ceea ce sunt, plină de idei ciudate , cu un zîmbet pînă la urechi şi ochii arzători plus gesticulaţiile pe care le manifest într-un fel artistic-caraghios.În micuţa gaşcă mai era un băiat din Bălţi, pe care Daniela (tipa din Ialoveni) îl numea "malîi" :)))).Trebuie să menţionez că basarabenii  de la nord mi se par extraordinari,după toate miturile pe care le aud.Într-adevăr sunt foarte harnici şi deştepţi, apoi după un clasament pe care am de gînd să-l continui ,cel mai frumos apus de soare se vede de la Bălţi şi Edineţ după care, desigur la Antoneşti (ce-i drept doar în anumite locuri speciale pe care am avut norocul să le descopăr)Un alt băiat  care se alăturase grupului sau îl alăturasem noi ,nu ţin minte exact ,ori era din Nisporeni ori din Glodeni.Aflasem că foarte bine cîntă la acordeon,era obosit aşa că se mulţumea să ne asculte discuţiile care învăluiau atmosfera.Cu toate acestea, gaşca noastra căpătase un fundament bun.
În autocar ne aşezarăm pe ultimele locuri ,astfel ca discuţiile să poată continua; ni se mai alăturase încă doi băieţi şi două fete cu care organizasem diferite jocuri amuzante.Facusem poze....Faptul că nu ne cunoşteam, nu constituia nici o barieră în socializare.Totul era bine şi frumos pînă cînd ajunsesem la vama din Leuşeni.
Vameşul care intrase în autocar să verifice actele îmi spusese că aveam o problemă- îmi lipsea paşaportul.(aveam la mine doar certificatul românesc).Doamna, responsabilă de grupa noastră, mi-a spus că  nu aveam nevoie de paşaport,aşa că mama îl luase cu ea.Am rămas încremenită ...vameşul îmi zise clar că dacă nu prezint paşaportul ,în două ore  voi fi expediată înapoi la Chişinău.Doamnele care erau cu noi,tăceau ,defapt nici nu mai era nevoie să-i explice greşeala pe care o comise şi că defapt îl avusem cu mine la Chişinău...
Şoferul era dispus să aştepte,avea un chip blînd şi nici măcar accentul său românesc nu făcea deosebire între un locuitor din spaţiul Pruto-Nistrian şi unul din România.Cînd vorbeam cu el, îmi dispăruse orice complex de inferioritate, poate era din cauza emoţiilor, cu toate acestea era imposibil ca autocarul să facă un repaus de două ore pentru că tinerii aveau să întîrzie la feribot şi cum se exprimase şoferul : dacă vor liderii ,rămînem o zi la Dunăre şi o să prindem peşte :D. În acel moment mama se afla în Căuşeni la o rudă, era tîrziu şi rutele nu mai mergeau,iar pentru a lua un taxi ar fi trebuit să plătească pînă la 1000 de lei şi cum la noi nu curg banii pe rîpă , era imposibill să vină.Eram tulburată,dar totuşi stăpînă pe sine,îmi ziceam că nu ar trebui să mă indispun  pentru că viaţa îmi va da lovituri mai dure, sunt sigură de asta şi atunci va trebui să rezist.Încă mai eram încrezută că voi pleca ,dar cînd auzisem glasul mamei aproape plîns,mi se rupse o parte din inimă.În momentul acela mi–aş fi dorit să nu se fi întîmplat absolut nimic,să nu fi ştiut de această călătorie in România.
Mai era o variantă de salvare,mereu găseam o soluţie în mod spontan ,într-o situaţie critică,dar de data aceasta, din păcate nu funcţionase.Mă întorsesem la noii amici pentru a le ura "odihnă plăcută" şi a-mi lua cîteva lucruri pe care le aveam cu mine în autocar.Ei au rămas perplecşi,erau siguri că se rezolvase problema. .Îmi luasem valiza  şi intrasem într-un birou.Acolo erau doi funcţionari destul de amabili, unul dintre ei ,mai tînăr mi se adresase ,explicîndu-mi că-i pare rău de situaţia respectivă,dar nu avea cum să procedeze altfel.Apoi, în mod ciudat mă întrebase dacă am prieten în România , îi spusesem că nu, apoi mă întrebase dacă am prieten în R.Moldova ,i-am răspuns că nu am , uimită, de parcă aş fi obligată să am unul.Cu o anumită veselie îmi zise: "cu atît mai bine, te trimitem înapoi la Chişinău, la ce bun îţi trebuie România?"Vroiam să-l întreb dacă era român,dar după accent îmi dădusem seama că era din ţară.Îmi veni în gînd acelaş lucru  " Chiar la ce bun îmi trebuie în România?" în acel moment îmi apăruse o revoltă şi indignare puternică pentru aceaste clipe de nesiguranţă şi la fel de ironic îi răspunsem :"Cum să nu-mi trebuiască?"În răspunsul meu de o uimire aparte, exprima  parcă ideea că era de neconceput să-mi pună o astfel de întrebare.Cel mai tînăr încerca pe semne să mă înveselească putin, povestindu-mi un caz despre un amic al său, de la serviciu, care  locuia în Căuşeni şi care le zise odată în timp ce se afla la post (nu ştiu exact...) " Aşteptaţi-mă cî amuş vin,mă duc pîn' acasă " .Acel "amuş vin" care trebuia să exprime o revenire imediată,echivala cu două ore şi ceva.Reuşise să mă facă să rîd. Apoi îmi ceruse o foaie şi îmi zise zîmbitor "amu cred că trebuie să-mi tragi vreo 100 de dumnezei în gînd" :)) Nu pricepusem la început ce vrea să-mi spună, apoi dezmeticindu-mă i-am răspuns că nu-mi place să înjur. Trebuie să menţionez că împreună cu mine erau opriţi încă  doi băieţei.Pe la ora 3 am plecat din staţie cu ruta Braşov-Chişinău.Măcar am plecat gratis şi partea pozitivă e că nu mi-a văzut poza din paşaport.:))))
S-ar putea să mai am o şansă ,să plec în alt tur săptămîna viitoare, dar nu mai cred că ma voi integra atît de bine în noul grup...iar în caz contrar o să mă mulţumesc cu pozele noilor mei cunoscuţi.Pînă la urmă a fost o experienţă deosebită...

Treziti-va la Realitate ! Mesaj catre adolescenti - Tudor Chirila

Ar trebui să tolerăm homosexualitatea?

Cu cîteva zile-n urmă citisem un articol unde autoarea  menţiona ceva despre homosexuali, manifestîndu-şi o oarecare iritare, afirmînd, cică: de ce noi, moldovenii privim homosexualii ca pe nişte extratereştri?După cum bine ştiţi, membrii parlamentului au adoptat legea anti-discriminare, una din condiţiile impuse de membrii consiliului UE pentru a putea adera la această organizaţie de integrare economică internaţională.Întrebarea este: Ce atitudine ar trebui să avem noi faţă de homosexuali?Trebuie să acceptăm homosexualismul şi lesbianismul ca forme morale? Ca un trai şi atitudine sănătoasă?
Homosexualitatea nu este o problemă de ordin genetic, ci un mod de viaţă păcătos, un comportament dobîndit.Faptul că unele persoane au dereglări hormonale, nu poate fi un argument real care ar justifica un act sexual pervers.Kay Arthur, în cartea sa :"The  Truth About Sex" spunea:"Tu poţi pune un baieţel într-un mediu feminin,dar acesta nu va lăsa cromozonul Y care-l face băiat.El nu îşi va diminua nivelul de testosteroni.[...]Cînd copiii ajung în perioada puberităţii, nu contează mediul în care au crescut,hainele în care au fost imbrăcaţi,în ce gen au fost etichetaţi, vor suporta schimbările conform sexului."Cele mai frecvente cazuri în care persoanele practică homosexualitatea sunt:
-În urma decepţiei cauzate de patenerul de sex opus;
-În urma apariţiei sentimentelor puternice de ură şi aversiune, precum şi din dorinţa de a se răzbuna;
-În urma agresiunii la care a fost supusă de partenerul de sex opus;
-în urma depresiilor de ordin sexual sau social care le-au suportat indivizii în cauză, în adolescenţă, ect.
Atît actul homosexual cît şi dorinţa homosexuală denaturează complet menirea relaţiilor sexuale în care indivizii îşi necinstesc trupurile.Conform standardelor lui Dumnezeu această practică este socotită scîrboasă (Romani 1:27), iar  în Vechiul Testament se menţionează că oamenii din poporul lui Dumnezeu ce săvîrşeau această imoralitate, erau pedepsiţi cu moartea.De aici vedem clar cît de gravă şi dezgustătoare este această orientare.Dumnezeu vorbeşte extrem de clar despre menirea bărbatului şi a femeiei, accentuînd practicile vrednice de dispreţ.El a creiat bărbatul şi femeia destul de destinctivi în gîndire, în manifestări,aspectul exterior cît şi în modul de funcţionare a organizmului ca în cadrul căsătoriei ,aceştia să devină "un singur trup".Atunci cînd merge vorba de beţie,curvie, abuz de droguri, manifestarea homosexuală nu poate fi minimalizată pentru că denotă aceeaşi indiferenţă şi degradarea rasei umane...
Atitudinea pe care o avem faţă de orice lucru, ne decide destinul, de aceea consider că un adevăr atît de grav, nu trebuie evitat,căci aduce cu sine inevitabil, consecinţe monstruoase.

Plouă

Când ploaia ridica aripile peste misteriosul culuar şi un joc al cerului se isca cu hazard, totul freamăta a viaţă.Acum totul e timp închis într-un episod blocat la capitolul 2.Am rupt o pagină din timp,dar tot mai plouă.Plouă cu cristale obosind văzduhul,plouă cu imnuri reci,plouă cu glasuri veştede.Plouă în marea de urme, pe unica cărare care n-a fost betonată .Plouă şi totuşi mi-e dor de ploaie.Bezmetici, am ieşit toţi în câmp, aşteptând ca stropii să ne inunde sufletele robotizate.La orizont se văd mori subţiri şi albe ce se învârtesc permanent de parcă au prins o furtună de vânt.Zborul nu mai e incurabil, e mort.Zboruri moarte se îndreaptă spre cer a unor bucăţi stranii de fier..Şi totuşi plouă, ploaia se aşează posomorât peste natura care a suportat inchiziţia.Plouă peste unda se soare . Plouă, mai plouă, încă mai plouă....

Răzvrătirea cerului

S-a tras electricitate-n cer,
Dar cerul se împotriveşte
Şi îngeri cu inimile de fier
S-ascund acum prin peşteri.
Unii aleargă prin câmpii, târându-şi aripile ude
Frânturi de sticlă şi oglinzi se aştern pe urmele lor nude.
Mii de globuri în elan ,se aruncă-n atmosferă
Şi se lovesc ca-n porţelan şi apoi se înmormântează-n sferă.
Noaptea plină de cerneală,bate-n uşa sorţii
Şi cere luna osândită din ghearele absorbţiei .
Acelaş vis ce trece-amar,
 Lasă-n urma lui tăcere
Luând toiagul pribegiii iar,
Lăsând un cimitir cu largi mistere.

Trăiesc în "nu există"

Trăiesc în "nu există".
Fluturi de hârtie se-agită lângă foc.
Miroase a vise arse.
Un cer deasupra, sugrumat îşi cere drepturile de cetăţean.
Încet, pe furiş din carcera de dincolo se retrag florile
rând pe rând....
Râul îşi schimbă cursul apei spre lumea " nu există".
Abandonat şi greu discursul pe pagina-i de zi.
Prin fisuri, de dincolo străbat aripi de păsări
Grăbit le este zborul, grăbit le e destinul.
Şi copacii îşi întind rădăcinile pe sub ziduri
Verdele se retrage-n acuarelă, seva se zbate ca-n ghiarele morţii .
Păsările s-au dezis de văzduh,
Copacii de reveria infinitului,
Florile de aromă.
Dincolo de zid se aude un radiou care fredonează o melodie stupidă :" Împreună vom face lumea mai bună". Şşşş...să închidem obloanele să nu ne audă ceilalţi.

Apusul

E iunie.Un soare care arde insistent îşi înalţă nimbul de un galben miraculos de intens în orizontul blând, roşietic.Din culoarea mată şi indiferentă a cerului, aceasta se transformă într-o violentă aprindere,învăluind văzduhul într-o pulbere fantastică de lumină.Depărtările cerului sunt stropite de un sânge inocent şi plin de viaţă.Marea îşi vântură valurile , încercând să arunce pe mal culorile ce se dizolvă în uşoara adiere de vânt.În urma valurilor  ce se retrag graţios ca după o revoluţie triumfătoare,rămân oglinzi desfătate de aurul amurgului.Oraşul de pe celălalt mal, zace ca un cimitir părăsit în tihna măreaţă a văilor ce se ascund după umbre.Gentilii camarazi ai cerului aruncă libertatea aripilor în văzduh,intimidând timpul.Strigătele lor stridente plutesc la diferite înălţimi ,elogiind parcă marea.Cu o stranie viclenie şi iscusinţă se avântă-n valuri ,încercând să o vâneze. Apoi, ca nişte mici mori de vânt rămân cuprinşi de reveria spumei care se înalţă ca o damă pe tronu-i de fildeş.Nisipul lipsit de culoarea lui naturală, părea amestecat cu funingine.În stofa lui lipsită de evidenţă ,îşi arătau bogăţia şi şarmul, într-o expoziţie minunată, scoici de diferite mărimi.Totul părea un vis uimitor desprins dintr-un basm care se descoperea acum de sub filele prăfuite.