Rămasă în vama de la Leuşeni

So, avusem o cazie specială să plec vara aceasta în România.Defapt, chiar ieri trebuia să ajung în Sulina, jud.Tulcea.Conform unui proiect, Departamentul Românilor de Pretutindeni achita majoritatea cheltuielilor.Îndată ce-mi fusese prezentată lista persoanelor cu care trebuia să fiu în grup, îi căutasem pe odnoklassniki, din pura curiozitate.Nu le scrisesem nimănui din lipsă de timp.Nu ştiu dacă era un adevărat motiv pentru că deja de ceva timp mi se par inutile şi plictisitoare  conversaţiile pe reţele de socializare.Tot entuziasmul pe care îl aveam atunci ori de cîte ori auzisem de România sau români, în penultimele zile îmi pierise ,transformîndu-se într-o stare de nedumerire.Probabilitatea de a merge în România era mare abia peste un an sau chiar patru ani.Totuşi viaţa luase o întorsătură diferită.Duminică seara, adică chiar alaltăieri trebuia să trec Prutul.La ora 21:00 eram împreună cu mama mea în spatele guvernului, aşteptînd autocarul.Erau mulţi copii, 5 autocare trebuiau să se deplaseze cu tineri din toate colţurile Republicii Moldova.Îndată după ce părinţii ne părăsiră,îmi găsisem o mică gaşcă , destul de veselă.Eram eu din Ştefan-Vodă, o domnişoară de aceeaşi vîrstă din Ialoveni,cu o expresie plină de viaţă, încît pentru prima dată constatasem că defapt sunt o fire timida şi doar în unele anturaje sunt ceea ce sunt, plină de idei ciudate , cu un zîmbet pînă la urechi şi ochii arzători plus gesticulaţiile pe care le manifest într-un fel artistic-caraghios.În micuţa gaşcă mai era un băiat din Bălţi, pe care Daniela (tipa din Ialoveni) îl numea "malîi" :)))).Trebuie să menţionez că basarabenii  de la nord mi se par extraordinari,după toate miturile pe care le aud.Într-adevăr sunt foarte harnici şi deştepţi, apoi după un clasament pe care am de gînd să-l continui ,cel mai frumos apus de soare se vede de la Bălţi şi Edineţ după care, desigur la Antoneşti (ce-i drept doar în anumite locuri speciale pe care am avut norocul să le descopăr)Un alt băiat  care se alăturase grupului sau îl alăturasem noi ,nu ţin minte exact ,ori era din Nisporeni ori din Glodeni.Aflasem că foarte bine cîntă la acordeon,era obosit aşa că se mulţumea să ne asculte discuţiile care învăluiau atmosfera.Cu toate acestea, gaşca noastra căpătase un fundament bun.
În autocar ne aşezarăm pe ultimele locuri ,astfel ca discuţiile să poată continua; ni se mai alăturase încă doi băieţi şi două fete cu care organizasem diferite jocuri amuzante.Facusem poze....Faptul că nu ne cunoşteam, nu constituia nici o barieră în socializare.Totul era bine şi frumos pînă cînd ajunsesem la vama din Leuşeni.
Vameşul care intrase în autocar să verifice actele îmi spusese că aveam o problemă- îmi lipsea paşaportul.(aveam la mine doar certificatul românesc).Doamna, responsabilă de grupa noastră, mi-a spus că  nu aveam nevoie de paşaport,aşa că mama îl luase cu ea.Am rămas încremenită ...vameşul îmi zise clar că dacă nu prezint paşaportul ,în două ore  voi fi expediată înapoi la Chişinău.Doamnele care erau cu noi,tăceau ,defapt nici nu mai era nevoie să-i explice greşeala pe care o comise şi că defapt îl avusem cu mine la Chişinău...
Şoferul era dispus să aştepte,avea un chip blînd şi nici măcar accentul său românesc nu făcea deosebire între un locuitor din spaţiul Pruto-Nistrian şi unul din România.Cînd vorbeam cu el, îmi dispăruse orice complex de inferioritate, poate era din cauza emoţiilor, cu toate acestea era imposibil ca autocarul să facă un repaus de două ore pentru că tinerii aveau să întîrzie la feribot şi cum se exprimase şoferul : dacă vor liderii ,rămînem o zi la Dunăre şi o să prindem peşte :D. În acel moment mama se afla în Căuşeni la o rudă, era tîrziu şi rutele nu mai mergeau,iar pentru a lua un taxi ar fi trebuit să plătească pînă la 1000 de lei şi cum la noi nu curg banii pe rîpă , era imposibill să vină.Eram tulburată,dar totuşi stăpînă pe sine,îmi ziceam că nu ar trebui să mă indispun  pentru că viaţa îmi va da lovituri mai dure, sunt sigură de asta şi atunci va trebui să rezist.Încă mai eram încrezută că voi pleca ,dar cînd auzisem glasul mamei aproape plîns,mi se rupse o parte din inimă.În momentul acela mi–aş fi dorit să nu se fi întîmplat absolut nimic,să nu fi ştiut de această călătorie in România.
Mai era o variantă de salvare,mereu găseam o soluţie în mod spontan ,într-o situaţie critică,dar de data aceasta, din păcate nu funcţionase.Mă întorsesem la noii amici pentru a le ura "odihnă plăcută" şi a-mi lua cîteva lucruri pe care le aveam cu mine în autocar.Ei au rămas perplecşi,erau siguri că se rezolvase problema. .Îmi luasem valiza  şi intrasem într-un birou.Acolo erau doi funcţionari destul de amabili, unul dintre ei ,mai tînăr mi se adresase ,explicîndu-mi că-i pare rău de situaţia respectivă,dar nu avea cum să procedeze altfel.Apoi, în mod ciudat mă întrebase dacă am prieten în România , îi spusesem că nu, apoi mă întrebase dacă am prieten în R.Moldova ,i-am răspuns că nu am , uimită, de parcă aş fi obligată să am unul.Cu o anumită veselie îmi zise: "cu atît mai bine, te trimitem înapoi la Chişinău, la ce bun îţi trebuie România?"Vroiam să-l întreb dacă era român,dar după accent îmi dădusem seama că era din ţară.Îmi veni în gînd acelaş lucru  " Chiar la ce bun îmi trebuie în România?" în acel moment îmi apăruse o revoltă şi indignare puternică pentru aceaste clipe de nesiguranţă şi la fel de ironic îi răspunsem :"Cum să nu-mi trebuiască?"În răspunsul meu de o uimire aparte, exprima  parcă ideea că era de neconceput să-mi pună o astfel de întrebare.Cel mai tînăr încerca pe semne să mă înveselească putin, povestindu-mi un caz despre un amic al său, de la serviciu, care  locuia în Căuşeni şi care le zise odată în timp ce se afla la post (nu ştiu exact...) " Aşteptaţi-mă cî amuş vin,mă duc pîn' acasă " .Acel "amuş vin" care trebuia să exprime o revenire imediată,echivala cu două ore şi ceva.Reuşise să mă facă să rîd. Apoi îmi ceruse o foaie şi îmi zise zîmbitor "amu cred că trebuie să-mi tragi vreo 100 de dumnezei în gînd" :)) Nu pricepusem la început ce vrea să-mi spună, apoi dezmeticindu-mă i-am răspuns că nu-mi place să înjur. Trebuie să menţionez că împreună cu mine erau opriţi încă  doi băieţei.Pe la ora 3 am plecat din staţie cu ruta Braşov-Chişinău.Măcar am plecat gratis şi partea pozitivă e că nu mi-a văzut poza din paşaport.:))))
S-ar putea să mai am o şansă ,să plec în alt tur săptămîna viitoare, dar nu mai cred că ma voi integra atît de bine în noul grup...iar în caz contrar o să mă mulţumesc cu pozele noilor mei cunoscuţi.Pînă la urmă a fost o experienţă deosebită...