Poate că există...

Am fost motivată să scriu despre băiatul visurilor mele după ce am văzut postarea unui prieten pe facebook în care întreba după ce criterii aleg fetele un băiat. Am fost de foarte multe ori întrebată cum îmi doresc să fie viitorul meu iubit, soţ astfel încât la un moment dat m-am blocat, iar azi am simţit că trebuie să elucidez mai ales pentru mine acestă filosofie a imaginaţei.

 Păi, să vedem...

    Starea materială nu reflectă trăsături puternice de caracter şi eu îmi doresc să mă facă fericită un bărbat, nu banii lui. Totuşi , dacă ies cu cineva într-o cafenea tare mi-aş dori să nu mă omoare cu nota de plată, arătându-mi-o. Dacă nu ai suficienţi bani atunci nu mă scoate în oraş şi ne plimbăm prin parcuri. Nu vreau să facă aluzii la banii pe care e dispus să-i cheltuie atunci când ies cu cineva, a vorbi direct mi se pare un gest de maturitate. Nu-mi plac băieţii îmbrăcaţi în haine sport, îi văd ca pe nişte inculţi, deşi nu am dreptul să tatonez...
   Nu-mi plac persoanele care preiau mereu controlul discuţiei. Îmi amintesc că vorbeam cu cineva destul de inteligent, cu care aveam destule teme comune şi eu simţindu-mă competentă în privinţa anumitor subiecte voiam să-mi expun părerea, dar nu reuşeam să deschid gura, că tipul întorcea capul ori se uita la ceas, apoi continua el ce avea de zis. Atunci m-am simţit ca o persoană handicapată.
   Îmi plac persoanele spontane, romantismul clasic îmi pare neimpresionant. Un băiat care ştie să facă gesturi de suflet, cu un anume simbolism, creşte ca valoare în faţa mea. Uite, de exemplu, o să te ţin minte toată viaţa pentru un gest: atunci când ai plecat din grupul nostru de tineri ca să-mi aduci o carte promisă, pe care ai uitat-o acasă, fără să anunţi pe nimeni despre plecarea ta ca mai apoi să mi-o întinzi cu multă căldură.
   Alături de un băiat aş vrea să mă simt în siguranţă, asta nu înseamnă că trebuie să fie Jackie Chan, ci fiind alături de el să nu mă simt abandonată. Vreau să fie open-mind, pentru că astfel aş simţi mereu nevoia să împărtăşesc ceea ce gândesc cu el, şi nu să fragmentez viaţa mea pe departamente pe care  să le discut cu persoane din exterior, fiind nevoită apoi să suport inevitabilile trădări. De asemenea, aş vrea să investească în dezvoltarea personală, pentru că, pentru mine, o familie în care nu poţi să evoluezi ca individ, nu constituie mai mult decât o închisoare şi îmi devine insuportabilă. Mi-ar plăcea să aibă o doză de nebunie, nu-mi plac persoanele înhibate de societate.
 Cu ceva timp în urmă îi povesteam prietenei mele din copilărie o secvenţă din film care m-a impresionat. Este vorba despre un cuplu care s-a aşezat pe asfalt, în liniştea nopţii, ca să vadă cum arată luminile unui semafor văzut de jos. Nu e vorba că sunt o disperată care a citit prea multe romane sau a văzut prea multe filme romantice, dar îmi plac experienţele speciale, am impresia că fur de la viaţă acele momente de fericire neexploatată.
 Vreau să vadă frumuseţea acolo unde puţini o văd, căci astfel el va fi un univers pe care l-aş explora toată viaţa. Fără să exagerez, aş afirma că el mi-a îndeplinit dorinţa de a zbura în cosmos.

 P.S Îmi doresc să fie modest şi, bineînţeles, sincer.