Straniu

Veghez,cu glasul..., în tihnă.
Căutînd melodia fericirii,viaţa m-a obosit....
În timp ce umbrele se sărutau în serile nocturne din parc,luna se furişa după vechile tufe de trandafiri , cu petale de foi vechi,franţuzeşti, parfumate uşor.Cerul e acelaşi .Aceiaşi cortină neagră-albăstruie,acelaşi arbitru dintre realitate şi iluzie,acelaşi fantastic interludiu dintre mitul paradiziac şi obscuritatea infernului.
De mult timp alerg după ceva,alerg pe loc.
Dorinţa de a integra lumea şi standartele eternităţii e o utopie care trăieşte fără speranţe de viitor.Dorinţa mea de a găsi fericirea la frontiera dintre două lumi  e absurdă,puerilă şi în acelaşi timp fantastică.Ecoul chemării e veşted, se pierde în tainele muzicii,în notele ei profunde.Falsa analiza a cine sunt eu îşi întinde braţele deschise...mă cheamă să o îmbrăţişez.
 Nu vreau....
Merg pe un stîlp de lîngă stradă ,încercînd să-mi menţin echilibrul.Frunzele dansează foşnind în aurul tinereţii şi sar iritate,muşcate de dinţii roşietici ai soarelui.Pe stradă e linişte,dar în mine rîde un copil şi mă cheamă, întinzîndu-mi mîna, să intru ;îmi face semn cu mîna  întinsă, aşteaptă...Are ochi căprui ca ai mei , parul scurt.Îmi zîmbeşte ,îl las...
Vîntul îşi trece mîna uşor pe creştet ,cald şi plăcut.Continui să merg pe stîlpul alb de lîngă stradă; încerc să cred că nu trăiesc clipe, ci trăiesc în clipe ,iar  timpul e mort, îngropat în cimitirul de la plopi, bătut în ţinte , în cutia de scînduri cu 2,5 metri de pămînt deasupra lui.Maşina care l-a dus pînă la groapă , se întoarce....,iar oamenii rîd sarcastic.Stau flori din urmă, lăsate în praful ce odinioară se lipea de picioare în timp ce alergam cu gloata de copii la iaz, flori moarte ,aruncate de gloata de oameni.
Merge cineva pe drum pe o bicicletă ,mă salută, dar îl las neobservat...mă preocupă visele şi mersul pe stîlp.
Mă cheamă din nou acel copil, plîngînd ca un prostuţ că a rămas singur, deşi ştie că mai are încă pe cineva, plînge în hohote că a rămas desprins de tablou,plînge că culorile feericului curcubeu dăruite pentru viaţă stau acum mînjite pe haina lui.Disperat, încearcă să pună culorile la loc, dar lipseşte o culoare, o culoare ce mai devreme îi stîrnea entuziasm şi admiraţie, chiar şi după ce uneori era rănit.Nu ştia că soarta are de gînd să-i poarte noroc, de fapt nici nu ştie , ci spera doar.....deşi mereu e dominat de gîndul că nu mai are mult ...şi e gol,straniu şi răpit de lucruri pămînteşti.Nu mai suport acel plîns şi cobor de pe stîlp.Pe cer se zbat păsări în zborul liric al libertăţii.Dansul dramatic e genial,căci albul penelor întind expresia infinitului în văzduh.Strînsă într-o sferă de întuneric, desăvîrşirea va rămîne mereu un sîmbure,iar artistul care e sufletul va lovi în solitudinea filosofică ca cuvîntul ce strigă în taina necuvintelor.

O zi simplă din viaţa mea(pagină de jurnal).

Astăzi, 21 noiembrie 2011.
Dragă jurnalule, astăzi am avut o zi mai puţin  monotonă,dar foarte obositoare.
Ziua se începe cu îndeplinirea primului obiectiv-şcoala.Astăzi m-am trezit mai greu ,deoarece nu-mi respectasem norma orelor de somn.De ce?
Din propria-mi prostie,nici nu vreau sa-mi amintesc,căci mă irită faptul că am risipit o grămadă de timp preţios,care de altfel mă plîng că nu-l am.La şcoală nu a fost prea fain,nu m-a intrigat "specialul" pe care îl descopăr în fiecare zi.cîte un firicel...poate a fost şi din cauza că nu m-am simţit prea bine.
Uf,cred ca bioWi-Fi-ul s-a defectat.
După şcoală, m-am grăbit repede acasă să iau bucăţica de pîine cu miere pe care am lăsat-o la micul dejun.Şi culmea,a stat şi m-a aşteptat acolo! Vot,asta-i fericire! Să te gîndeşti  tot drumul la o bucăţică de pîine ,să-l întîlneşti pe fratele tău pe drum,să-l depăşeşti şi să ajungi prima acasă.După ce am mîncat ,am stat pe net, descărcînd piese ,video cu pantomime,versuri pentru  Carnavalul de Anul Nou.La una din piesele mele preferate  n-am găsit negativul,chiar şi după sferturi întregi de căutare.Chiar aşa funcţionează sistemul? cu replica...:"Ce doreşti?", "Păi,vreau..." , "Mai visează".Timpul mă presa fiindcă aveam de făcut teme,dar în acelaşi timp trebuia să alcătuiesc programul pt. repetiţie.
Ah,trebuia să menţionez că la ora 6:00 trebuia să fiu la şcoală  pentru repetiţii.Îmi mai rămăsese vreo 2 ore jumătate ca să-mi fac temele.Am început să mă alarmez.Ştii. aveam teme puţine şi foarte uşoare,mai ales că la unele mă pregătisem cu cîteva zile mai înainte; cu toate acestea senzaţia că degradez şi sunt  indiferentă se înrădăcinase adînc în inima mea.Mi-am dat seama că trebuie să trăieşti astfel încît să nu devii prizonier al ceea ce-ţi place  sau la ceea ce te impui,însă din păcate rişti să trăieşti superficial.În fine, azi nu vreau să filosofesc,căci sunt epuizată.La şcoală am venit doar 4 elevi.Ok, chiar nu mă supăr deloc, a fost bine, deşi nu am reuşit să facem prea multe.Am ales nişte piese .....aici nu-ţi dau detalii,va fi o surpriză.Afli tu în ziua carnavalului.
Am avut parte de o experienţă nouă, Extraordinară!
-Ştii ce am făcut?
Ei bine.., deci eu împreună cu o colegă care are o voce superbă şi un coleg ce cîntă aşa fain la chitară, o să lansăm o piesă .Adică o să debutăm cu ceva beton!Trebuie să-mi urezi "baftă"  чтоб не зглазить.:D
Trebuie să menţionez încă ceva interesant.Cineva mi-a oferit un măr (cică de la iepuri) şi am fost atît de egoistă încît nu l-am împărţit cu nimeni.Şi nici măcar nu m-a mustrat conştiinţa, se mai sălbăticeşte şi ea.
Am ajuns acasă cu un zîmbet pînă la urechi ; ce mi l-a declanşat liniştea şi natura, însoţită de o doză de fantezie.A fost aşaaa romantică plimbarea...Închipuiţi-vă noaptea,lună,măr şi notebook-ul care mi se părea că cîntăreşte cît un braţ de lemne.Cînd am ajuns acasă, toţi dormeau.Se poate aşa ceva?Cine doarme la ora asta.Acum în timp ce-ţi scriu...chiar mă duc ,din curiozitate să verific cît e ora.
Après cîteva secunde...
Am revenit, nu are rost să te salut cum o fac pe odnoklassniki sau facebook,deci era 9:5 min.Ce să-ţi mai spun..am mîncat după ce venisem...,acuşi îmi termin temele la l.română ,mai am la fizică doua probleme şi The End!
P.S. O,da şi sper să nu adorm ,căci vreau să citesc nişte articole care m-au captivat ieri ,în timp ce îi scriam nişte informaţii unei fete, la istorie.
Bun, ţi-am dat raportul ,acum îţi spun vise ciufulite....

Vis de poveste, vis de realitate

Cerul usucă urmele îngerilor ce căutau fericirea prin praful de ploaie.E timpul să rupem cortina şi să invadăm scena prin ritmul finuţ de dans.În rochia ei albă ,ea se apropie cu paşi melancolici ,îşi aruncă masca sub care se ascundea.E timpul de glorie, inima mea ce o păstram într-o cutie,prinse viaţă.Cu ochii cuminţi te privesc,ştiu că tu ascunzi universul basmelor.E timpul să rupem cortina,suntem vii prin dragoste.

Votul tău contează!

Arta

"..Arta cere măreţie",zicea A.S.Puşkin.
Frumosul e o artă,ea cere implicare personală profundă.Înainte de a pune stratul material în realizarea unui vis frumos,arta este creată din sentimente.Ceea ce vedem noi prin artă este şarmul creaţiei şi îndeosebi a Creatorului.Dacă arta e în stare să ne mişte sufletul din pereţii-frontiere măcar pentru un minut,atunci capodopera respectivă e vie,ea trăieşte în zidurile sale materiale sau imateriale.Arta cere desăvîrşire,apreciere,splendoare şi dedicare.În ea cineva trebuie să plăsmuiască  geniul naturii divine.Niciodată lucrurile de artă nu au fost obişnuite,de aceea nimic,nicăieri nu poate a fi socotit un rebut.,dacă ea face măcar un suflet să se simtă nobil,fericit sau pasional.Arta e ca şi cerul, mereu frumos şi plin de candoare,mereu acelaşi şi totdeauna altul.Dacă arta e o expresie a sufletului ,atunci ea e produsul a ceea ce ai tu în tine mai preţios.Arta te vrea în întregime, nu-ţi vrea umbra,ci pe tine însuţi.

În căutarea fericirii.

http://www.youtube.com/watch?v=Wrl8weYTmGU&feature=player_embedded

M-am regăsit în titlul unui capitol a lui Metrodus,cel dintîi elev a lui Epicur,care sună astfel:"Pentru fericire este mai însemnată cauza care se află în noi,decît cea care vine de la lucrurile din afara."Idealurile prind viaţă şi ne fac cu adevărat fericiţi,dacă căutăm să le împlinim în interior.O fericire din exterior nu este una eternă şi nici una durabilă,ci doar una efemeră.Într-o fericire externă finalul este întotdeauna tragic.Oamenii ajung întotdeauna la aceleaşi obstacole,care defapt nu sunt decît doua:Durerea si urîtul ,aşa cum afirma şi Schopenhauer.Cu cît încercăm să ne îndepărtăm de una, cu atît ne apropiem mai mult de alta*.Sunt pur şi simplu invers proporţionale.Însă, dacă mediul este "un altul",atunci natura scopului e alta şi dobînzile sunt la fel de diferite.A-ţi căuta sinele e cel mai nobil job.E ca şi cum ai da probe pentru o piesa de teatru ,încorporîndu-te în diferite personaje,pentru a stabili dacă ţi se potriveşte rolul respectiv.Sufletul nostru e atras atît de mult de căutarile lui, pentru că ,în ceea ce caută se află dragoste.Vrem sau nu să recunoaştem,dar sufletul se simte mîngîiat de lucrurile plăzmuite din dragoste.În creaţie se află viaţă,deci noi suntem în căutarea unei surse de viaţă.Fericirea din exterior,deşi aparent ne face să ne simţim ca într-un Happy End al filmelor americane,defapt striveşte sursa de viaţă din noi.Procesul este atît de lent, încît ne simţim amăgiţi de lucrurile ce îşi au un alt punct gravitaţional,decît cel care e menit pentru fiinţa omenească.Dese ori ni se întîmplă să ne dăm seama că lumea care se află într-o mocirlă,e prea idealizată; şi atunci, cînd ne loveşte cu realitatea sa,prin surprindere, nici măcar nu ai timp să-i spui că semnezi un tratat de pace cu ea.E ca şi cum ţi-ar fi trasă scena de sub picioare.Rămîi păgubaş şi te simţi ca ultimul ratat din lume.
"Gata,vseo !",cum spun Basarabenii; nu te mai afli în centrul atenţiei; cei ce erau cu tine ,te lasă şi îşi caută alţi aliaţi, care au atrase lumina reflectoarelor peste cefele lor.Problema care pare de o dimensiune colosală ,are de fapt o teorie foarte simplă: Ţi-ai construit un zgîrie-nor pe nisip.La fel cum afirmă şi Schopenhauer:"Este o mare nebunie să pierzi înăuntru pentru ca să cîştigi în afară."Ceea ce ai tu în tine,e al tău pe deplin, nimeni nu-ţi poate lua ce ai ,dacă nu dai tu benevol.Nici măcar timpul sau vreun alt fenomen superior ţie.Am observat ca sunt atît de mică într-un macrocosm vast,încît pot să reduc totul la o comparaţie dintr-un atom şi imensul număr de molecule ce-l înconjoară,dar cu toate acestea sunt excepţională pentru că sunt înzestrată cu libera alegere şi libera cugetare(într-un cuvînt -libertate),sunt propriul designer al fiinţei mele.Într-o lume în care arta ajunge la un apogeu cosmic şi testamentar,iar valorile umane dau naştere unui univers paralel şi în acelaşi timp, accesibil pentru oricine; mă simt ca un element puzzle dintr-o lucrare specială.Şi ştiu că nimeni nu-mi va reproşa locul pe care l-am ales,căci ceea ce caut are braţele deschise , ceea ce caut nu acceptă corupţia,nu alege rangul sau poziţia socială pe care o ai în societate.Doar circumstanţele te fac să crezi că nu poţi face parte dintr-acest întreg,că nu eşti potrivit şi ar trebui sa-ţi iei tălpăşiţa....
Ai grijă de scopurile pe care le alegi şi idealurile pe care vrei să le urmezi.Nu-ţi căuta fericirile de moment (nu include o anumită perioadă de timp),ci caută-ţi eternitatea în fericire!

Fără limite.

Cu-n vîrf de creion înţep atmosfera,
Gîndurile îl zdrobeşte de o coală de hîrtie;
Şi cerul,stelele,luna,cîmpul şi lacul se scurg prin vîrful gri al creionului.
Clipe boeme,marginite in foaie îşi trăiesc viaţa în pustiul trasat cu linii.
The End!

"Valoarea tradiţiilor pentru viaţa contemporană"

Un popor fără trecut ,e un popor în beznă.Un popor a cărei existenţă are perioade transparente, e un popor aflat  în criză existenţială.Avînd un declin spiritual,el riscă să piară sau să se asimileze cu alte popoare,care într-un final tot spre pieirea indentităţii duce.Nici un popor nu a avut un trecut silenţios,drept dovadă avem o cultură vastă în care evenimentele marcante işi găsesc refugiu.Prin vene curge sîngele unor eroi,care şi-au dat viaţa luptînd....
Avem noi oare permisiunea de a ne uita obîrşia? De a ne consola cu perspectivele din viitor,uitînd şi devalorizînd vechile datini ,care au fost adevărate simboluri ale vitalităţii?
Deşi permanent ne aflăm într-o mişcare istorică,într-o schimbare de mentalitate,valoarea tradiţiilor trebuie supusă unei păstrări perpetue.Tradiţiile noastre trebuie sa ne acapareze într-un mod deosebit viziunea şi vibraţia sufletului;indiferent de inovaţiile epocii,acestea trebuie să ocupe un loc necondiţionat în universul nostru empiric,întrucît afectează spiritul nostru contemplativ,fiind un adevărat generator de sentimente şi emoţii.Cineva a afirmat ca:" tradiţiile sunt semne viguroase ale existenţei noastre."Dacă le lăsăm la judecata indiferenţei,cine rămînem?

Searching

Ne aflăm permanent in căutare la ceva,acel ceva ce ne-ar perminte să acaparăm spaţiul infinitului, deşi conştienţi că nu-l vom coloniza niciodată.Sufletul tînjeşte mereu după o realitate mult mai clară,mai distinctă şi se revoltă,căutînd in beznă, ideea unui adevăr absolut.Aflaţi mereu in contradicţie cu sinele,se simte ameninţat de o moarte spirituală,de un război inspăimîntător.Devenim marionete ale destinului nu prin faptul că ne aflăm sub stapînirea altor indivizi(oamenii),ci pentru că am  pierdut natura internă a sufletului.Interiorul nu mai deţine macrocosmul,ci rămîne doar săpîn al vidului.

Fără titlu.

Pe foi negre sunt ucise cuvintele,
Libertatea sublimă în lanţuri e pusă;
Mă simt ca o regină rebelă, cu gîndul la Casiopeea.
Caut priviri ticsite in orizontul atîrnat între cer şi pămînt.
Tu rămîi portret în faţa mea şi sculptorul îţi face formă,
Forme care se prelungesc in nevăz si neştiinţă,
Zdrobind desenul unui sistem cartezian de coordonate.

Trebuie să fac o alegere!

Privea cineva spre mine cu o rază sărită din cioburile de sticlă,din cioburile scoase din rănile întunericului meu sugrumat de gînduri; privea un înger spre mine răsărit din stîncile adînci, de priviri digerate.Credeam  ca mă sufoc într-o răsuflare adînca, de parcă vidul cosmic se revărsa infernal în plamînii înspăimîntaţi.Faţa-i era ca fulgerul....defapt, nu stiu cum îi era ,căci mă orbise; şi nici măcar umbrele nu le mai văd.
A venit la mine ameninţător...avea fiinţa tulburată.A vînat cerul  cu ochii şi apoi s-a îndreptat spre mine, m-a întrebat:"Ce-i iubirea?", m-a întrebat în numele cui trăiesc.Nu am şovăit mult şi i-am strigat:
-Oare o pasăre nu iubeşte văzduhul în care trăieşte? Oare peştele a sărit pe uscat ca să locuiască acolo?Oare culorile curcubeului s-au scurs vreodată, lasînd-ul incolor?Eu trăiesc în numele spaţiului care pluteşte pe lînga mine şi prin mine!Iubesc pentru ca omul are nevoie de afecţiune.Nu sunt o stană de piatră.....
-De ce te minţi?Trăieşti într-o lume străină, nu e spaţiul care ţi-a fost dat,e altul,altul fals ......
Iubeşti pe cei ce ţi-au dăruit totul, îi iubeşti atît, cît nu trebuie sa faci nimic pentru ei, îi iubeşti pentru că ei îţi completează viaţa, iar tu nu faci decît sa admiri mirifica ta existentă.Trăieşti pe un pămînt , pe care nu ţi-ai sigilat, încă ,nici o umbră; recunoaşte că ai fi gata să-ţi trădezi trecutul pentru a-ţi ridica sinele în slăvi.Te-am căutat de atîtea ori, te-am strigat de atîtea ori....El te-a iubit, Fiul Lui din dragoste pentru tine a murit pe cruce.....Tatăl tău, pe care tu! tu-L urăşti te cheamă acasă!
Te-am învăţat....ai văzut şi tu că timpul încerca să-ţi cultive iubirea...De ce eşti oarbă? Ai două uşi, două, numai două! Şi timpul e aproape...
-Ce vrei acum? i-am răspuns eu indignată.Să mă sacrific, ca să vezi în mine adevarata dragoste?
-Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie, nu caută folosul său; mi-a răspuns el.
Am stat atunci ruşinată, cu capul plecat.Sufletul încerca să se ghemuiască în corpul meu, ca să nu fie observat.Mă vedeam deodată din toate perspectivele şi simţeam cum ploua mărunt şi fierbinte pe sub gene.
-Crezi că mai pot să mă revanşez? L-am întrebat pe el.
-De asta sunt aici!Mi-a răspuns îngerul.Ştiu ca poţi să evadezi din sfera acestei gravitaţii păcătoase.Ai nevoie de o credinţă tare, puneţi nădejdea în Creatorul, dă-i tronul inimii, iubeşte-ţi fraţii,smereşte-ţi cugetul, fii demnă de ceea ce faci.Şi îngerul a plecat ca o adiere de vînt ce se stinge în depărtare.Enigmatica lui strălucire se făcea tot mai transparentă şi absorbită de văzduh.Mi-am dat seama că dragostea şi credinţa sunt lucrurile cele mai importante, care caută perfecţiunea în noi.El ne vrea vii,Amin?

Constatări

Aerul e contaminat cu cuvinte ipocrite,cu sticle ce se ascund în bulele de aer.Odată respirat, oxigenul ascuţit,sticlele îmi înţeapă, zdrobind alveolele plămînilor mei.Sunt tăiata de sticla pe dinăuntru.
***
În clipa în care credeam ca dispari sub un scîncet copilăresc, tu defapt te transformai în umbra agresivă a corpului meu.Credul, cu aspect de peisaj, priveai fotonii de lumina ce se scurgeau în oglinda strivită.Oglinda ce se pierdea în văzduh ca o stofă bătută de vînt....

Timpul

Cer congelat, îngropat în adîncurile mele.
Tu, mister întruchipat în infinitul prăfuit de stele,
Te speli în rîurile de spume argintii,
Sălbaticule.
Ah, timpule, mă omori cu prezenţa ta.
De ce îmi înfigi clipele în corpul rănit încă?
Mai copilăreşti în muşcătura lui Adam şi Eva?...
Degeaba încerc sa te condamn ,căci stăpînit rămîi.
Ştiu!.. Ştiu de ce au fost descoperite ceasurile!
Ca sa ne indice cît timp ne-a mai rămas.
Tic-tac, tic-tac....

Destinul

Trebuia sa prindem îngerii din cîmp,
Ce alergau sălbatic.
Şi gîndurile muritoare sînt
În veşted,anotimp tomnatic.

Sădeau ancore-n pămînt
Şi nu întelegeam de ce
Aranjate-s ca mortii în mormînt,
Trecuţi de timp şi chinuiţi de neexistenţă.

De aripi, cărate sunt păsările-n zbor,
Demult a fost trecut şi timpul lor.
Şi cerul pare spînzurat în timp ce naşte-o sferă
Cînd lumina-i prinsă de-o tainică himeră.

Un strop de viaţa s-a străpuns
În nepămînteasca fericire
Şi sîngele din vene a curs
Ca rîurile-n veşnica nedumerire.

Cuprins de întinderea de ape,
Cu enigme înecate
Geneza îmi spintecă cuvîntul
De tremura în jur pămîntul.

Ceream destinului noroc
În panteon cu stîlpi de foc
Şi n-am ştiut că-s condamnat
De blestematul meu păcat.

Dezamăgire

Şi timpuri reci se scurg prin dune de nisip,
Adormi copil strivit de gînduri, caci visul ţi-a fugit.
În cîmpul bătut de stele şi luna-i de metal
Ţi-ascunzi tu inima-n tărînă, chemîndu-l pe Dedal
Şi zîmbetul  ţi e ingheţat sub cerul abia stins
Degeaba încerci să mai prinzi firul cînd Duhul te-a lăsat
Şi sufletul tău mort în trup ţi-e îngropat!

Iluzia

De gînduri sucite in nori prăfuiţi,

Culori zenitale se rup nevăzute in sticla verzuie si moartă de timp.

Corabia-i stricată, ingropată-n nisip,

Un cîne cu botu' miroase cadavre intacte de dupa dans; prabuşiţi in mireasma de particule topite.

In jurul meu sînt dansuri de foc, care se simt si nu ard si care le vad doar orbii.

Si stele ce cad in cap, strică visele cu ciocniturile ouălor de Pasti.

Cartea

Ferice de omul ce a călcat pe tarîmul minunilor ei, sau navighează acum prin cuvinte, caci Cartea este o arta,o arta a vieţii în care dăinuie o auroră de culori sălbatice ce aşteaptă a fi culese.